AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Sectorul de procesare a laptelui, în vizorul Ministerului

•3 min citit•Redactor Sef

În Republica Moldova există 41 de fabrici de prelucrare a laptelui, dintre care doar două importă lapte, producând aproximativ 90 la sută din totalul produselor lactate, restul de 10% sunt deținute de mici producători. Potrivit Biroului Național de Statistică, în prima jumătate a anului 2022, fabricile de procesare au produs peste 86.600 de tone de produse lactate, cu aproximativ 7 la sută mai puțin decât în aceeași perioadă a anului 2021.

Pentru consumul intern sunt necesare aproximativ 520 de mii de tone de lapte crud. Însă, producătorii moldoveni nu sunt nici pe departe capabili să furnizeze această cantitate, a menționat Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții sectorului de prelucrare a laptelui.

Acesta le-a declarat că de la 1 ianuarie 2023, subvențiile vor fi acordate pe litru de lapte. În același timp, se vor plăti și subvenții pentru fiecare animal în parte, deoarece, ministrul a precizat că subsidiile acordate pentru dezvoltarea creșterii bovinelor au contribuit la majorarea de 2 ori a numărului de vaci, dar nu și a volumului de lapte.

Procesatorii, de asemenea, trebuie să se implice în susținerea și dezvoltarea fermelor.

”Trebuie să contăm pe materia primă autohtonă, iar procesatorii, să fie interesați ca să dispună de cantitățile și calitatea necesară de lapte”, a declarat ministrul.

Potrivit lui, în scurt timp, în cadrul Ministerului Agriculturii va fi creată o nouă direcție responsabilă de procesarea producției.

”Industrializarea sectorului agricol va permite generarea valorii adăugate, iar scopul nostru este de a fi cât mai eficienți și competitivi pentru a asigura securitatea alimentară a țării”, a precizat Vladimir Bolea.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură