AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

Raze de control în Nisporeni, soldate cu amenzi de peste 17 mii lei pentru transportul ilegal de lemn

•3 min citit•Redactor Sef
Raze de control în Nisporeni, soldate cu amenzi de peste 17 mii lei pentru transportul ilegal de lemn

În scopul asigurării eficienței controlului lucrărilor silvo-tehnice în fondul forestier și al respectării legislației de mediu, inspectorii de mediu din Nisporeni, au organizat și desfășurat un șir de razii și acțiuni de verificare pe întreg teritoriul raionului.

Pe parcursul controalelor, inspectorii de mediu au verificat corectitudinea transportării masei lemnoase, fiind supuse controlului mai multe mijloace de transport. Astfel, au fost examinate actele de proveniență a materialului lemnos și modul de respectare a prevederilor legale în vigoare.

În urma abaterilor constatate, potrivit Inspectoratului de Mediu, au fost întocmite procese-verbale și aplicate sancțiuni în valoare totală de 17 500 lei, iar pentru prejudiciul cauzat mediului a fost calculată și înaintată spre achitare suma de 1 362 lei.

În contextul în care se atestă temperaturi în scădere, Inspectoratul pentru Protecția Mediului va continua acțiunile de control și în perioada următoare, având drept scop prevenirea tăierilor ilicite, combaterea transportului ilegal de masă lemnoasă și promovarea unei gestionări durabile a resurselor forestiere din Republica Moldova.

Articole similare

O autocisternă cu vin s-a răsturnat la Vaslui
ȘTIRI
•3 min citit

O autocisternă cu vin s-a răsturnat la Vaslui

O autocisternă încărcată cu 23 de mii de litri de vin s-a răsturnat pe un drum din județul Vaslui, România. La volan se afla un cetățean al Republicii Moldova, care a rămas blocat în cabina camionului avariat. Acesta a fost descarcerat de salvatori și nu a suferit leziuni. La fața locului au intervenit pompierii din […]

Castravetele Victor, o nouă legumă în România
ȘTIRI
•3 min citit

Castravetele Victor, o nouă legumă în România

O noutate în lumea legumelor sunt castraveții „Victor”, de dimensiunea unui bob de strugure și cu aspect de pepene în miniatură. Leguma este originară din America Centrală și Mexic, dar a fost omologată în România în 2024. Castravetele mexican „Victor” este cultivat de câțiva ani la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură din Buzău, în sere, […]

Mila 72, un nou punct de transbordare pe Dunăre
ȘTIRI
•3 min citit

Mila 72, un nou punct de transbordare pe Dunăre

Un nou punct de transbordare a mărfurilor a devenit funcțional la Mila 72 -Rada, pe Dunăre. Astfel, au început operațiunile de încărcare a navelor maritime, o soluție care ar putea reduce presiunea asupra depozitelor și facilita exportul cerealelor și al oleaginoaselor. Potrivit lui Iurie Rija, primele operațiuni de transbordare au început pe 19 octombrie, după […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură