Producătorii de avocado din Mexic au distrus până la 52 de tone de fructe, după ce autoritățile au depistat un dăunător în loturile destinate exportului. Măsura a fost luată pentru a preveni răspândirea insectei, care poate afecta grav plantațiile și compromite recoltele.
Autoritățile de mediu din statul mexican Michoacán au confirmat, duminică, 1 noiembrie, prezența gărgăriței sâmburilor de avocado în cantități mari de fructe pregătite pentru export. Descoperirea larvelor a determinat autoritățile să rețină transporturile suspecte și să dispună distrugerea fructelor.
„Deci, este una dintre regulile pe care Serviciul pentru Sănătatea Plantelor din SUA o impune asupra noastră. În mod ca să nu putem exporta fructele. Așa că, în cazul în care fructele au larve în interior sau pe ramurile plantei, nu ne permit nouă ca producători să exportăm în Statele Unite.”
Ministrul Mediului din Michoacán, Alejandro Méndez, a declarat pentru Reuters că producătorii încearcă să împiedice răspândirea dăunătorului. Acesta a precizat că fructele suspectate de contaminare nu au ajuns pe piață. Deocamdată, autoritățile nu au prezentat o estimare a pierderilor economice provocate de distrugerea producției.
Mexicul este cel mai mare producător și exportator de avocado din lume. Statul Michoacán este principala regiune producătoare a țării și un furnizor important pentru piața din Statele Unite.