
Nu suntem competitivi
Republica Moldova se află tocmai pe locul 86 din cele 132 de țări în clasamentul concurenței privind pregătirea și atragerea profesioniştilor de top, dezvoltarea talentului pe piaţa forţei de muncă.

Republica Moldova se află tocmai pe locul 86 din cele 132 de țări în clasamentul concurenței privind pregătirea și atragerea profesioniştilor de top, dezvoltarea talentului pe piaţa forţei de muncă.

Un studiu realizat de Imperial College London arată că oamenii care consumă cel puţin 20 de grame de nuci zilnic au şanse mai mici de a dezvolta boli grave. Nucile reduc riscul maladiilor de inimă cu aproape 30 la sută, iar pe cel de deces prematur cu aproximativ 22 la sută.

În perioada 10-20 ianuarie curent, în Republica Moldova, dar și în întreaga lume s-a desfășurat Recensământul Internațional al Păsărilor de Apă. În total, au fost stabilite 76 de specii, cele mai multe fiind rațele mari și lebedele de vară. Nici în 2019, nu au fost observate soiuri rare.

Peste 270 de arbori de salcâm au fost tăiați ilicit de pe o fâșie forestieră din satul Cigârleni, fapt constatat de către Inspecția pentru Protecția Mediului Ialoveni.

Aproape trei milioane de pasageri au trecut prin Aeroportul Internaţional Chişinău în 2019. Cifra depășește numărul întregii populații din Republica Moldova.

Peste două sute de mii de tone de substanțe poluante periculoase pentru sănătate ajung anual în aer în Republica Moldova. De vină ar fi agenții economici sau numărul mare de mașini care emit gaze de eșapament.

În ediția următoare veți afla cum se construiesc acoperișurile din stuf. Un meșteșug uitat, dar încă foarte prețuit. În ce alt mod se mai întrebuințează stuful și ce spun izvoarele istorice despre îndeletnicirea de odinioară ale moldovenilor, aflați urmărind ZONA VERDE.

Potrivit Agenției de Mediu, în acest an, pescarii sportivi și amatori vor putea să-și obțină un permis doar prin intermediul Sistemului Informațional e-Pescuit.

Aproape jumătate dintre cetățenii Republicii Moldova ar alege Uniunea Europeană drept cea mai potrivită uniune economică la care ar putea adera statul nostru. Cel puțin așa cred cele mai multe persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, în timp ce vârstnicii optează pentru Uniunea Vamală Euroasiatică. Acestea sunt datele sondajului realizat de […]

La Comrat, va fi construit cel mai mare parc fotovoltaic din ţară. Proiectul aparţine unui antreprenor italian, care va investi aproximativ cinci milioane de euro.

În timp ce ne aflăm în coada clasamentelor la capitolul calitatea vieții şi bunăstarea socială, Moldova ocupă locul 12 în lume la cel mai ieftin acces la internet fix pe bandă largă. Totuși, față de 2018, în anul trecut țara noastră a căzut cu 6 poziții – de la locul 6 la 12.

Peste 200 de hectare de teren au fost distruse de incendii în ultimele 24 de ore. Cele mai multe focare au fost înregistrate în raioanele Strășeni, Ungheni, Călărași, Telenești, Ialoveni, Anenii Noi, Orhei, Cahul, Cantemir. Și în preajma orașului Chișinău flăcările au nimicit aproximativ 40 de hectare de vegetație. Nimeni nu a avut de suferit.

Deși la prima vedere punem răceala și gripa în aceeași oală, este bine să fim conștienți că sunt boli diferite și presupun tratamente diferite. Să facem puțină lumină, zic. Vă spunem noi cum să nu le încurcați.

Peste 2700 de persoane din raioanele Nisporeni și Ungheni au fost instruite de către pompieri în cadrul Campaniei de prevenire a incendiilor în sectorul locativ desfășurată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în toată țară.

Deși în calendar încă e iarnă, sera lui Gheorghe Luchița, un fermier din satul Bardar, care dezvoltă o mică afacere de familie, abundă în culori și arome.

Polița de asigurare medicală obligatorie nu se va scumpi și va costa 4.056 lei. Cuantumul primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală va rămâne la nivelul de 9%, inclusiv 4,5 la sută vor fi achitate de angajat și restul de angajator.

Aproape 50 de mii de angajaţi din instituțiile medico-sanitare publice vor avea salarii mai mari cu 10 la sută din 1 aprilie. O decizie în acest sens a fost aprobată de Executiv. Potrivit Ministerului Sănătății, pentru această majorare este nevoie suplimentar de aproape 300 de milioane de lei. Banii vor fi luați din fondurile asigurării […]

Din an în an, numărul tinerilor care aleg să facă studii scade tot mai mult, dar și al instituțiilor de învățământ. Astfel, în 2019 acesta a atins cota minimă din ultimii 24 de ani de 56,8 mii, cu 3,8 mii mai puțin decât în 2018.

Pictorii ar cădea de acord că frumusețea nu înseamnă întotdeauna perfecțiune. Se pare că această idee este valabilă și în cazul câinilor.

În deceniul trecut, s-au înregistrat cele mai mari temperaturi din istorie, anunță Organizația Națiunilor Unite, care avertizează că în 2020 trebuie să ne așteptăm la numeroase episoade de vreme extremă.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod Galben de vânt puternic în toată țară. Pe 22 și 23 ianuarie, se prevăd intensificări ale vântului nord-estic în rafale de până la 15-20 m/s.

Casa Națională de Asigurări Sociale anunță că în cadrul serviciului guvernamental de plăți electronice a fost implementat serviciul MPay de achitare a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii.

Un nou caz de pestă porcină africană a fost înregistrat în Rezervația naturală „Pădurea Domnească”, ce se află de-a lungul Prutului, în vestul raioanelor Glodeni și Fălești. Acolo au fost găsiți morți 35 de mistreți.

Merele ţin doctorul la distanţă și sunt denumite deseori „alimente minune”. Bogate în fibre şi vitamina C, devin o sursă de nutrienţi excelentă, mai ales dacă nu le curățați de coajă când le consumați.

92 de animale au fost diagnosticate cu rabie în anul trecut. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în raioanele Glodeni, Căușeni, Ștefan Vodă, Nisporeni și Fălești.

În anul 2018, în Republica Moldova s-au produs aproximativ 1,5 milioane de tone de gunoi, dintre care doar 44 la sută au fost reciclate. Sunt datele prezentate de Biroul Național de Statistică.

În căutarea unui trai decent, moldovenii migrează în străinătate. Federația Rusă și Italia au fost principalele destinații în anul 2018, se arată într-un raport analitic al Biroului Migrație și Azil al Ministerului de Interne.

Grupurile de agenți economici din localitățile rurale pot accesa finanțare gratuită de până la 200 de mii de dolari pentru dezvoltarea infrastructurii, în cadrul unui concurs de granturi anunțat de IFAD. Cererile de participare vor fi acceptate până pe 27 martie.

Universitatea Agrară de Stat din Moldova a fost gazda unui eveniment așteptat de studenții facultății Cadastru și Drept și anume modernizarea laboratorului de hidroameliorații. Proiectul a fost realizat cu suportul financiar al USAID.

Orice ați crede, dar nu degeaba se zice că pisicile au nouă vieți. Totuși, pentru una din felinele originare din Federația Rusă, proverbul era să își știrbească din adevăr.