AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Programul “EUROPA ESTE APROAPE”: Circa 100 kilometri de drum din 100 de sate din Moldova vor fi reparate

•4 min citit•Redactor Sef
Programul “EUROPA ESTE APROAPE”: Circa 100 kilometri de drum din 100 de sate din Moldova vor fi reparate

Circa 130 de kilometri de drumuri de țară urmează să fie reconstruite sau reparate în cadrul Programului „Europa este aproape”, a declarat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, care consideră că lipsa drimurilor este o problemă prioritară. Autoritățile vor aloca 500 de milione de lei pentru primele 100 de localități, unde drumurile vor fi reabilitate sau chiar construite de la zero, trnsmite ipn.md.

Un alt program este „Curți europene în municipiul Chișinău”, în cadrul căruia vor fi modernizate 20 de curți din capitală.

Potrivit ministrului Bolea, printre principalele probleme semnalate de cetățeni se numără lipsa drumurilor sau aproape jumătate din ele sunt foarte rele. Oficialul a mai menționat că este vorba despre sate cu până la 1500 de locuitori, pentru care vor fi alocate câte două milione de lei, pentru satele cu peste 1500 de cetățeni, aflate în proces de amalgamare vor fi locate 5 milioane de lei, iar în satele cu peste 1500 de locuitori, vor fi alocați 9 milioane de lei, cu condiția сa Autoritățile Publice Locale să contribuie cu 10 la sută.

Primăriile vor lua decizii împreună cu cetățenii pentru a stabili prioritățile. Programul va fi accesibil pentru aplicare din data de 8 aprilie, până pe 12 mai, an curent.

„Modul de aplicare este cunoscut, pentru că este o măsură nouă la „Satul European”, program cunoscut de primării”, a menționat Vladimir Bolea

Pentru cel de-al doilea program, statul alocă 100 de milioane de lei, a câte cinci milioane pentru fiecare curte. Acestea vor fi selectate din capitală și orașele din suburbia municipiului. La program pot aplica asociațiile de proprietari, începând cu data de 9 aprilie pe pagina curteaeuropeana.md, care urmează să fie lansată.

Articole similare

Crește industria locală a cafelei. Republica Moldova a importat 120 de tone de cafea verde în ultimele 12 luni
SOCIAL
•4 min citit

Crește industria locală a cafelei. Republica Moldova a importat 120 de tone de cafea verde în ultimele 12 luni

Republica Moldova își dezvoltă propria industrie de prăjire a cafelei. În ultimele 12 luni, țara noastră a importat 120 de tone de boabe neprăjite, de aproape zece ori mai mult decât în 2015. Potrivit economistului Veaceslav Ioniță, creșterea este determinată de schimbarea obiceiurilor de consum și de interesul tot mai mare pentru cafea. Deși Republica […]

Expoziția Fabricat în Moldova revine la Moldexpo
SOCIAL
•5 min citit

Expoziția Fabricat în Moldova revine la Moldexpo

Expoziția națională „Fabricat în Moldova” revine în perioada 27–31 ianuarie 2027, la Moldexpo, cu o nouă ediție dedicată producătorilor autohtoni. Cea de-a XXIV-a ediție va reuni aproximativ 500 de agenți economici și va include activități menite să promoveze produsele locale și să faciliteze noi parteneriate de afaceri. Expoziția va fi organizată de Camera de Comerț […]

Ion Ceban a semnat dispoziția de conectare la căldură a instituțiilor sociale
SOCIAL
•3 min citit

Ion Ceban a semnat dispoziția de conectare la căldură a instituțiilor sociale

Instituțiile sociale din municipiul Chișinău vor putea fi conectate la agentul termic. Primarul general, Ion Ceban, a anunțat că a semnat astăzi dispoziția privind furnizarea căldurii în școli, grădinițe, spitale și alte instituții sociale din capitală. ION CEBAN, primarul municipiului Chișinău: ,, Dragi chișinăuieni, astăzi am semnat o dispoziție de conectare la agentul termic, la […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură