AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Directorul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului , Dumitru Pîntea și-a dat demisia

•4 min citit•Redactor Sef
Directorul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului , Dumitru Pîntea și-a dat demisia

Directorul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului , Dumitru Pîntea, a anunțat că pleacă din funcție din data de 1 ianuarie 2024, conform cererii de demisie depuse din propria inițiativă. Într-o conferință de presă, Pîntea a menționat că în ultimii doi ani, ODA a consolidat cadrul de activitate a Fondului de Garantare a Creditelor și a lansat Fondul pentru antreprenoriat și creștere economică a Republicii Moldova. În jumătate de an, aproximativ 200 de antreprenori au beneficiat de credite în cadrul Programului 373, în sumă totală în jur de 500 milioane de lei.

„Resursele financiare administrate de ODA în anul ce se încheie au crescut de mai bine de patru ori, față de 2021 până la 1,1 miliarde de lei. Practic am ajuns în momentul în care fiecare al treilea antreprenor din țară sau aproximativ trei mii de antreprenori din totalul potențial eligibili au beneficiat doar în ultimul an de sprijinul ODA fie sub formă de grant, garanții la credite, compensarea ratelor de dobândă, subvenționarea participării la târguri și expoziții sau credite prin Programul 373, a menționat Pîntea.

Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a precizat că în curând va începe procedura de concurs pentru selectarea noului director al ODA.

În continuare funcția de director pentru dezvoltarea antreprenoriatului va fi asigurată interimar de către Gheorghe Iudin până la finalizarea procedurii de concurs pentru ocuparea acestei poziții cheie. În numele ministerului exprimăm sincere mulțumiri domnului Pîntea pentru angajament, pentru eforturile depuse în calitate de director ODA și pentru spiritul modern și inovațional care a fost adus în această organizație, a declarat Veronica Arpintin, secretar de stat al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Secretarul de Stat al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării a menționat că în ultimii doi ani ODA a trecut printr-o serie de schimbări structurale complexe. Reforma ODA a adus schimbări majore în instrumentele de sprijin pentru antreprenori, în modul de alocare a resurselor financiare și în mecanismul de luare a deciziilor.

Articole similare

Moldova se apropie de un milion de autoturisme
SOCIAL
•4 min citit

Moldova se apropie de un milion de autoturisme

Numărul automobilelor din Republica Moldova a crescut de 113 ori în ultimii 56 de ani, însă infrastructura rutieră nu a ținut pasul cu această evoluție. Parcul auto se apropie de pragul de un milion de unități, iar creșterea rapidă a numărului de mașini pune o presiune tot mai mare asupra drumurilor, străzilor și locurilor de […]

Compensațiile la căldură: cererile vor putea fi depuse din 2 noiembrie. Guvernul vrea cel puțin 620 de mii de beneficiari
SOCIAL
•3 min citit

Compensațiile la căldură: cererile vor putea fi depuse din 2 noiembrie. Guvernul vrea cel puțin 620 de mii de beneficiari

Autoritățile vor anunța la sfârșitul lunii octombrie cine va putea beneficia de compensații la căldură și ce sume vor primi gospodăriile. Cererile vor putea fi depuse începând cu 2 noiembrie, iar Guvernul își propune să mențină numărul beneficiarilor la cel puțin 620 de mii de gospodării, ca în sezonul trecut. Detaliile despre valoarea minimă și […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură