AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Ceban: Tarifele la gaz ar putea să scadă în primăvară

•4 min citit•Redactor Sef

În primăvară vor exista premise pentru reducerea tarifului la gazele naturale. O spune președintele Consiliului de Administrație Moldovagaz, Vadim Ceban, potrivit căruia tariful la gaz pentru consumatorii casnici ar putea să scadă până la 16-17 lei pentru un metru cub. În cadrul unei emisiuni de la realitatea.md, Vadim Ceban spune că până în primăvară, din actualul tarif, ar urma să fie acoperite toate devierile tarifare acumulate de Moldovagaz.

Președintele Consiliului de Administrație Moldovagaz spune că actualul tarif la gaz cuprinde și devierile tarifare acumulate anterior. Potrivit lui Vadim Ceban, aceste devieri vor fi acoperite din tariful de 18 lei până în luna februarie, iar ulterior vor exista premise pentru a cere regulatorului o revizuire.

„Din devierile tarifare, la începutul lunii noiembrie, mai era de recuperat în jur de 700 de milioane de lei. Până la sfârșitul acestui an vor mai rămâne de recuperat circa 400 de milioane de lei. Sper că această sumă va fi recuperată în ianuarie și februarie și ulterior vor exista premise, cel puțin pe aspectul devierilor financiare, să venim cu o ajustare a tarifelor către regulator”,a menționat Ceban.

Șeful Moldovagaz a explicat că tariful la gaz este calculat având la bază prețul de achiziție, prețul de transport și alte cheltuieli aferente. Chiar dacă nu vor exista devieri tarifare din primăvară, tariful la gaz nu poate fi mai mic de 16 lei.

„Tariful ar putea fi 16-17 lei. Cu 1-2 lei mai puțin decât este tariful actual. Nu trebuie să uităm că tariful de transport a crescut, tariful de distribuție s-a modificat în această vară. Sunt și alte costuri constante. Tariful nu depinde doar de prețul de achiziție. Tariful mai depinde de costurile de transport, de volumul prognozat”, a punctat Ceban.

În prezent, Energocom vinde către Moldovagaz gaze naturale la un preț de 605 dolari/ 1000 de metri cubi. Tariful la gaz este de 18.06 lei pentru un metru cub, cu TVA inclus.

Articole similare

Expoziția Fabricat în Moldova revine la Moldexpo
SOCIAL
•5 min citit

Expoziția Fabricat în Moldova revine la Moldexpo

Expoziția națională „Fabricat în Moldova” revine în perioada 27–31 ianuarie 2027, la Moldexpo, cu o nouă ediție dedicată producătorilor autohtoni. Cea de-a XXIV-a ediție va reuni aproximativ 500 de agenți economici și va include activități menite să promoveze produsele locale și să faciliteze noi parteneriate de afaceri. Expoziția va fi organizată de Camera de Comerț […]

Ion Ceban a semnat dispoziția de conectare la căldură a instituțiilor sociale
SOCIAL
•3 min citit

Ion Ceban a semnat dispoziția de conectare la căldură a instituțiilor sociale

Instituțiile sociale din municipiul Chișinău vor putea fi conectate la agentul termic. Primarul general, Ion Ceban, a anunțat că a semnat astăzi dispoziția privind furnizarea căldurii în școli, grădinițe, spitale și alte instituții sociale din capitală. ION CEBAN, primarul municipiului Chișinău: ,, Dragi chișinăuieni, astăzi am semnat o dispoziție de conectare la agentul termic, la […]

Trei persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon
SOCIAL
•3 min citit

Trei persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon

Trei persoane, cu vârste cuprinse între 66 și 74 de ani, au ajuns la spital după ce s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat de sobele de încălzit. Cazurile au fost înregistrate pe 18 octombrie, în două locuințe din satele Dezghingea, raionul Comrat, și Munteni, raionul Cimișlia. Potrivit IGSU, în ambele locuințe nu au […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură