AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Când și cum se vor rezolva problemele din zootehnie?

•3 min citit•Redactor Sef

Activitatea producătorilor de lapte, vectorii de dezvoltare și mecanismele de subvenționare a sectorului au fost discutate, în cadrul Consiliului consultativ pe filiera bovine. Reprezentanții sectorului au declarat că întâmpină dificultăți la procurarea resurselor energetice, furajelor și la negocierea prețului între furnizorii și procesatorii de lapte.

Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea a menționat că la moment se elaborează Regulamentul de subvenționare.

„Noul mecanism va prevedea oferirea subvențiilor per kilogramul de lapte livrat în baza facturilor și per cap de junincă până la prima fătare. Cunoaștem provocările cu care se confruntă sectorul zootehnic, generate de seceta din anul 2022 și creșterea prețurilor la inputuri și utilități. Din acest motiv, un sprijin financiar suplimentar va fi oferit de Banca Mondială, prin care, 25 de milioane de Dolari vor fi investiți în sectorul zootehnic, în scopul sporirii eficienței și competitivității fermelor”, a declarat oficialul.

La fel, Vladimir Bolea a menționat că în anul curent vor fi plafonate activitățile gospodăriilor țărănești, după modelul aplicat exploatațiilor non-profesionale, precum și va fi modificat sistemul de impozitare a acestora.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură