AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Un pui de lebădă a fost salvat la Orhei după ce a fost găsit deshidratat

•3 min citit•Redactor Sef

Un pui de lebădă a fost salvat de o comisie operativă în apropierea satului Piatra, raionul Orhei. Un cetățean a contactat imediat autoritățile, care au intervenit prompt. Astfel, pasărea, aflată în stare de șoc și deshidratare, a fost eliberată în siguranță într-un bazin acvatic din apropiere.

Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, la fața locului s-au deplasat o echipă din cadrul Direcției pentru Situații de Urgență, reprezentanții Inspecției pentru Protecția Mediului Orhei și Direcției Teritoriale pentru Siguranța Alimentelor Orhei.

Comisia a constatat prezența unui pui de lebădă fără traumatisme, dar într-o stare de șoc și deshidratare. În regim de urgență, pasărea a fost prinsă și eliberată la un bazin acvatic situat la aproximativ 500 de metri distanță, unde a fost lăsată în siguranță.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului își exprimă recunoștința față de cetățeanul care a alertat autoritățile și îndeamnă locuitorii să urmeze acest exemplu, contribuind la protejarea și conservarea faunei locale.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură