AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Ce tip de modificări vizează legea care urmează să fie aprobată pentru sprijinul fermierilor

•4 min citit•Redactor Sef

Fermierii afectați de secetă vor beneficia de o serie de modificări semnificative la legea care urmează să fie aprobată privind implementarea unor măsuri de sprijin pentru fermieri în legătură cu seceta din anul 2024. Acestea prevăd extinderea termenului de aplicare până în octombrie 2025 și clarifică eligibilitatea datoriilor acumulate începând cu 1 septembrie 2022. Proiectul vizează noi reglementări care vor adresa abuzurile în domeniul executărilor silite și vor oferi un sprijin mai solid agricultorilor în fața crizei financiare, transmite bani.md.

ALEXANDRU BĂDĂRĂU, Directorul executiv al Asociației ,,Forța Fermierilor”: „În prezent, legea insolvenței favorizează lichidarea companiilor, iar activele sunt vândute la prețuri foarte mici. Vrem să schimbăm acest lucru prin măsuri legislative și suport financiar suplimentar, precum garanții de stat sau facilități fiscale,”

În cadrul unei sesiuni recente la Parlament, Alexandru Trubca, președintele Comisiei pentru Agricultură, a detaliat modificările propuse la Legea ce privește implementarea unor măsuri de sprijin pentru fermieri în legătură cu seceta, ce vizează ajutor fermierilor care se confruntă cu dificultăți financiare. Extinderea termenului de aplicare al legii până pe 31 octombrie 2025 este o măsură importantă, care le va oferi agricultorilor mai mult timp pentru a depăși dificultățile economice. De asemenea, a fost clarificată eligibilitatea datoriilor acumulate începând cu 1 septembrie 2022, eliminând ambiguitățile anterioare ale legislației.

Un alt aspect esențial al modificărilor vizează includerea furnizorilor de inputuri agricole printre beneficiarii legii, precum și restricționarea cesionării creanțelor fără acordul debitorilor. În plus, modificările propun suspendarea executărilor silite, oferind fermierilor posibilitatea de a valorifica activele proprii în condiții mai favorabile. Alexandru Bădărău, președintele Asociației Forța Fermierilor, a subliniat importanța acestor măsuri pentru prevenirea abuzurilor, în special în sudul țării, unde agricultorii se confruntă cu executări silite abuzive.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură