
Vom mânca mai puține mere
Condițiile climaterice din acest an au micșorat roada pomicultorilor. Dacă la începutul sezonului de recoltare se prognoza că vor fi strânse aproximativ 670 mii tone de mere, acum s-a ajuns la circa 595 mii tone.

Condițiile climaterice din acest an au micșorat roada pomicultorilor. Dacă la începutul sezonului de recoltare se prognoza că vor fi strânse aproximativ 670 mii tone de mere, acum s-a ajuns la circa 595 mii tone.

Pentru marți, 10 decembrie meteorologii prognozează cer variabil, fără precipitații. Vântul va sufla slab la moderat din Sud, cu viteza maximă de 7 m/s. Presiunea atmosferică va fi normală.

Un grup de specialiștii de la Universitatea de Stat din Comrat elaborează o hartă electronică a solurilor din UTA Găgăuzia. În opinia experților, aceasta va ajuta la dezvoltarea sectorului agrar din regiune.

Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, numărul populației ocupate în câmpul muncii este mai mare în mediul rural, decât în cel urban – 54% față de 46 la sută.

Proiectul USAID Agricultura Performantă mai lansează un apel de granturi pentru a stimula inițiativele educaționale în sectorul apicol. Scopul este de a oferi informații cu privire la cele mai bune abordări tehnologice și manageriale în sector. Astfel vor avea acces la ele un număr mai mare de apicultori și alte persoane implicate în producerea mierii.

Pentru sâmbătă, 7 decembrie meteorologii prognozează cer variabil, fără precipitații. Vântul va sufla slab la moderat din Sud, cu viteza maximă de 7 m/s. Presiunea atmosferică va fi normală.

Camera de Comerţ şi Industrie invită antreprenorii la o vizită de studiu în cadrul programului internațional Misiunea Cumpărătorului în domeniul agriculturii. Evenimentul va avea loc în orașul Poznan, Polonia în perioada 17 – 19 ianuarie 2020.

130 de tineri antreprenori au beneficiat de credite cu rata dobânzii redusă în cadrul programului „Facilitatea de Creditare a Tinerilor”. Valoarea acestora a constituit aproximativ 85 milioane de lei, iar disponibile mai sunt 230 milioane.

95 la sută din loturile de cartofi care vin în Republica Moldova sunt infestate cu bacteria „putregaiul inelar al tuberculilor”. Infecția este foarte periculoasă pentru cultură, pierderile producției pot constitui 100%.

Proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova lansează un nou apel de granturi în susținerea antreprenorilor care vor implementa activități de inovare și transfer tehnologic în sectorul de producere a culturilor bacifere. O să beneficieze de subvenții doritorii de a îmbunătăți practicile producerii pomușoarelor, în special a căpșunilor, zmeurii și a murelor.

Alți doi parteneri financiari au devenit eligibili în cadrul Proiectului ”Livada Moldovei”, pe lângă cele cinci bănci acceptate anterior. Astfel, horticultorii ce doresc să obțină un credit în condiții avantajoase, pot depune dosarele spre finanțare. Numărul potențialilor beneficiari ai liniei de credit acordată de Banca Europeană de Investiții va crește, iar asta va impulsiona valorificarea […]

Pentru vineri, 6 decembrie, meteorologii prognozează cer variabil, fără precipitații. Vântul va sufla slab la moderat din Sud, cu viteza maximă de 7 m/s. Presiunea atmosferică va fi ridicată.

Când e frig afară, un gospodar adevărat nu are grijă să-şi încălzească doar locuinţa, dar se gândeşte şi la animalele din curte. Ca să reziste temperaturilor scăzute, acestea au nevoie de mâncare bogată în proteine și glucide, apă caldă şi încăperi izolate.

Preţul la miezul de nucă de calitate superioară scade în continuare ajungând să coste 70-75 lei pentru un kilogram. Astfel, în ultima săptămână, el s-a redus cu 5 lei, iar față de începutul lunii noiembrie cu circa 30 de lei.

Sectorul pomicol este unul important în Republica Moldova. Iar în ultimii ani roada înaltă și calitativă a demonstrat dinamică lui pozitivă. Despre provocările, dar și despre perspectivele de dezvoltare a pomiculturii s-a discutat la conferința ”Businessul Fructelor în Republica Moldova”, la care au participat peste 150 de producători și exportatori de fructe din țară și […]

Joi, 5 decembrie, cerul va fi variabil, iar precipitații nu se vor semnala. Potrivit meteorologilor, vântul va sufla slab la moderat din Sud-Vest, cu viteza maximă de 7 m/s. Presiunea atmosferică va fi înaltă.

Peste 250 de producători, exportatori și lucrători din sfera nuciferă și ramurile conexe vor participa la ediția a VII-a Forumului Național a Nucicultorilor din Republica Moldova. Evenimentul organizat de Uniunea Asociațiilor Producătorilor de Culturi Nucifere din Moldova se va desfășura pe data de 12 decembrie.

În timp ce se importă masiv în țară fructe și legume, fermierii din Costești își exportă produsele în 18 țări. Mii de tone de struguri de masă au ajuns pe rafturile magazinelor din Europa, iar în acest an și pe cele din Statele Unite și în Emiratele Arabe.

Deși este tot mai greu de gestionat o afacere în agricultură, suma investițiilor în sector este în creștere de la an la an. Un nou record de solicitare a subvențiilor post-investiționale a fost atins în 2019. Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură a recepționat aproape 7.500 de cereri de solicitare a sprijinului financiar depuse […]

Pentru miercuri, 4 decembrie, sinopticienii prognozează cer variabil, fără precipitații. Vântul va sufla slab la moderat din Sud-Vest, cu viteza maximă de 7 m/s. Presiunea atmosferică va fi înaltă.

Agricultorii sunt cel mai rău plătiți. În trimestrul trei al acestui an, fermierii au primit în jur de 5.200 lei pe lună.

Potrivit analizei agrometeorologice, pe parcursul săptămânii trecute în țară s-a semnalat vreme nediferențiată după regimul termic. Temperatura maximă a aerului a urcat până la +12ºС, iar cea minimă a scăzut până la -5ºС.

Peste 150 de agricultori, exportatori, comercianți din toate regiunile țării și experți internaționali în domeniul creșterii fructelor sunt așteptați la Conferința Națională „Businessul Fructelor în Republica Moldova”, ediția a V-a. Evenimentul va avea loc în perioada 5-6 decembrie, la Chișinău.

Întreprinderile mici și mijlocii din Republica Moldova vor fi susținute de stat în implementarea practicii de protejare a mediului ambiant, în cadrul Programului de Ecologizare a IMM-urilor.

Pentru marți, 3 decembrie, meteorologii prognozează ninsori slabe în toată țara. Cerul va fi noros. Vântul va sufla slab la moderat din Nord-Vest, cu viteza maximă de 10 m/s. Presiunea atmosferică va fi ridicată.

Soarele, aerul și apa sunt cei mai buni prieteni, nu doar ai omului, dar și ai plantelor. Se pare că schimbările climaterice nu ocolesc nici Republica Moldova. Lipsa precipitațiilor, duce la scăderea resurselor alimentare, printre ele grâul, care este un produs de bază. Dar ce au de spus specialiștii din domeniu?

Alți doi parteneri financiari au devenit eligibili în cadrul Proiectului ”Livada Moldovei”, pe lângă cele cinci bănci acceptate anterior. Astfel, horticultorii ce doresc să obțină un credit în condiții avantajoase, pot depune dosarele spre finanțare. Numărul potențialilor beneficiari ai liniei de credit acordată de Banca Europeană de Investiții va crește, iar asta va impulsiona valorificarea […]

Ziua Agricultorului este un motiv în plus pentru a face totalurile anului agricol, de a analiza problemele, dar și pentru a trasa noi obiective în vederea sporirii eficienții producției agricole și a bunăstării în mediul rural. Munca și dedicația lucrătorilor din agricultură a fost omagiată în cadrul unei ceremonii festive organizată de autorități.
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon vine cu o solicitare către Guvern de a crea o comisie specială, care să analizeze cât mai rapid consecințele ploilor abundente din Nordul țării.
Majoritatea inputurilor necesare pentru creșterea culturilor agricole sunt importate, iar tehnologiile care ar permite obținerea unei roade mai bogate și de calitate lipsesc. Și asta pentru că, prețul agregatelor noi nu sunt pe buzunarul producătorilor. Fermierii și le pot permite doar dacă obțin granturi de susținere din partea Ministerului Agriculturii. Noul ministru al instituției, invitatul […]