Cinematografia română a fost în centrul atenției la cea de-a zecea ediție a Zilelor Filmului Românesc (ZFR) desfășurată între 26 și 29 septembrie la Chişinău, unde sălile au fost pline de spectatori entuziasmați. Evenimentul a avut loc la Cinematograful Cineplex-Loteanu și la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, unde s-au prezentat cele mai recente și premiate producții ale anului.
Secțiunea filme noi a fost cu adevărat vedeta festivalului, oferind în premieră lungmetraje apreciate precum „Trei kilometri până la capătul lumii” și „Familiar”, dar și producții originale din România și Moldova, cum ar fi „Warboy”. În plus, retrospectivele dedicate regizorului Cristi Puiu și filmele generației `70 au adus o notă nostalgică și educativă, atrăgând atât cinefilii, cât și tinerii cineaști.
ZFR a inclus și o lansare de carte, unde a fost prezentat volumul „Istoria filmului. O introducere”, recent tradus în română. Studenții de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice au participat la masterclass-uri, explorând arhivele și sunetul în film, ceea ce a îmbogățit experiența educațională a evenimentului.
După succesul de la Chişinău, Zilele Filmului Românesc se extind în alte nouă orașe din Republica Moldova, continuând să aducă filmul românesc mai aproape de public.
Scopul Zilelor Filmului Românesc (ZFR) este de a promova cinematografia română și de a susține producțiile locale, atât în România, cât și în Republica Moldova.
Timp de patru zile (17-20 septembrie 2026), peste 2.000 de spectatori au fost prezenți la proiecțiile și evenimentele conexe din cadrul ediției a XII-a a Zilelor Filmului Românesc la Chișinău. Mai mult de 500 de persoane au participat la proiecțiile desfășurate în paralel în orașele Hâncești, Nisporeni, Călărași și Strășeni. Între 23 septembrie și 10 […]
Până pe 24 septembrie, Festivalul CHILL – Chișinău Laborator Literar, va transforma capitala noastră într-un spațiu internațional dedicat literaturii contemporane. Festivalul reunește scriitori, traducători, editori și cititori din țară și din străinătate pentru lecturi, dialoguri, lansări de volume și întâlniri dedicate cărții. Festivalul a debutat pe 17 septembrie în incinta Teatrului Fără Nume și va […]
Peste 30 de mii de cărți, reduceri și întâlniri cu scriitori îi așteaptă pe iubitorii de lectură la cea de-a noua ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest. Evenimentul reunește 30 de edituri din Republica Moldova și România și poate fi vizitat până duminică, la Mediacor și în alte spații culturale din capitală. ,, În […]