Meteorologii prognozează pentru joi, 3 septembrie, cer noros, cu ploi slabe în sudul țării și descărcări electrice în nord. Totodată, pe Nistru, Prut și majoritatea râurilor mici se menține scurgerea redusă a apei până pe 4 septembrie.
În nordul țării, sunt prognozate descărcări electrice. Temperaturile maxime vor ajunge la 28 de grade Celsius, iar cele minime vor coborî până la 14 grade.
În centrul Republicii Moldova, vremea se va menține predominant noroasă. Ziua, temperaturile vor urca până la 29 de grade Celsius, iar noaptea vor coborî până la 15 grade.
În sudul țării, sunt așteptate ploi slabe. Temperaturile maxime vor ajunge la 30 de grade Celsius, iar cele minime vor fi de până la 17 grade. Vântul va sufla din nord-vest, cu viteze de până la 9 kilometri pe oră.