AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

Vrea să deschidă teatru la Mănăstirea din Japca

•5 min citit•Cucoș Olivia
Vrea să deschidă teatru la Mănăstirea din Japca

Dorința măicuței Ariadna este de a deschide un teatru la Mănăstirea Înălțarea Domnului Japca, în care copiii să interpreteze scenete ortodoxe, cum ar fi „Nașterea Domnului”, la sărbătorile creștine.

Pasiunea Ariadnei pentru teatru nu este una întâmplătoare. De profesie este dramaturg și scenaristă. A absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău și Colegiul de Arte „Nicolae Botgros” din Soroca – regie și dirijat coral. Din 2009 a intrat pe poarta Mănăstirii Japca și de atunci niciodată nu s-a mai gândit că s-ar putea întoarce în lume. „Tot ce mi-a dat Dumnezeu să învăț, îmi este de ajutor aici.”, spune ea.

Își amintește cu căldură în suflet de Soroca: „Este un oraș ca o familie”. O zice cu toată sinceritatea, deoarece a trecut prin grele încercări din care a învățat sensul vieții.

În iarna anului 1999, Tatiana Bujenco, așa cum era numele ei de atunci, studentă în anul trei la colegiu, a căzut de la fereastra camerei sale, aflată la etajul cinci. A vrut să întindă o cuvertură și frânghiuța s-a rupt. Nu ține minte nimic mai mult din acea zi.

„Dacă mi-aș aminti, nu aș mai avea curajul să urc acum pe culmi, la nivelul zborului de pasăre de la mănăstirea rupestră…

Mi s-a zis atunci că dacă aș fi căzut într-un oraș mare, nu aș fi avut șanse la vindecare, pentru că acolo oamenii sunt mai reci. Am căzut într-un oraș care-i ca o familie. În Soroca repede se răspândesc știrile și oamenii sar la nevoie. Tot ce am primit timp de o lună de zile în secția de reanimare, a fost donații. Primii bani au fost dați de la colegiu, cu organizarea directorului Petru Moisei, pentru că în ziua aceea, sub norocul meu, profesorii au primit salariul și studenții – bursa. Un mare suport de medicamente gratuite l-am primit de la farmacia „Tatiana”, țin bine minte, căci și eu eram Tatiana. Colegii transmiteau medicamentele ca pe o ștafetă, ca să ajungă mai repede.”

Tatiana a stat multe luni în spital. Își amintește cu exactitate data de 6 mai pentru că atunci a vizitat-o grupa de colegi. În momentele dinaintea accidentului îi veneau deseori cugetări de felul:

„Dacă aș cădea, Doamne, într-un accident, oare aș putea să-mi văd prietenii? Oare există prieteni adevărați sau nu… Dumnezeu mi-a arătat că există.” La 7 ani după accident a fost implantată proteza la șold. Operația a decurs bine, însă timp de 22 de ani mersul îi provoca dureri. Abia acum, în 2021, după intervenția făcută în februarie, a început să pășească fără baston.”.

„Nu eu am ales mănăstirea, ea m-a ales.” Pe când era studentă la academie, într-o bună zi a ridicat privirea spre un anunț. Se căutau coriști. A început activitatea într-o biserică din Chișinău, cu cântăreți de la Capela Corală „Doina”.

„Dumnezeu orânduiește lucrurile. Atunci când ți se dă binecuvântarea, le faci, chiar dacă nu ai descoperit în tine darurile acestea. Ele apar, de parcă au fost întotdeauna în inima ta. Eu niciodată nu m-am ocupat de albinărit. Dar acum muncesc ca un apicultor adevărat.”

Cu aparatul fotografic în mână, măicuța surprinde crâmpeie din viața monahală a așezământului de la Japca. Le așază ca pe un film: „Dacă mă absoarbe lucrul, muncesc și noaptea. „Dorim să deschidem o școală, așa cum a mai fost cândva la mănăstire. Vreau să-i învăț pe copii ceea ce m-a învățat profesorul Iurie Babii la Soroca. Era ca un părinte pentru noi și îl numeam „Tata”

S-ar putea ca visul ei să se împlinească într-o zi, căci de cele mai multe ori, lucrurile devin realitate după ce noi le gândim și sunt ascultate de Dumnezeu.

Ludmila TALMAZAN

Articole similare

Aproape fiecare al treilea moldovean trăiește în sărăcie
ȘTIRI
•3 min citit

Aproape fiecare al treilea moldovean trăiește în sărăcie

Aproape fiecare al treilea locuitor al Republicii Moldova se confruntă cu sărăcia absolută, iar peste 22 la sută din populație este expusă riscului de sărăcie monetară. Datele au fost prezentate într-o analiză a expertului economic Veaceslav Ioniță, care atrage atenția asupra diferențelor dintre indicatorii utilizați în Republica Moldova și cei din Uniunea Europeană. Potrivit analizei […]

Cutremur în România
ȘTIRI
•3 min citit

Cutremur în România

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 pe Richter s-a produs astăzi, la prânz, în județul Vrancea din România. Seismul a fost resimțit la București, dar și în Republica Moldova și Ucraina. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului de peste Prut, seismul s-a produs la ora 11.52, la o adâncime de 124.1 kilometri. Deși […]

Maia Sandu și-a numit doi consilieri principali
ȘTIRI
•3 min citit

Maia Sandu și-a numit doi consilieri principali

Președinta Maia Sandu și-a numit doi consilieri principali. Stanislav Secrieru va fi responsabil de apărare și securitate națională, iar Olga Roșca de politică externă și afaceri europene. Decretele în acest sens au fost semnate de șefa statului la data de 16 octombrie. Stanislav Secrieru face parte din echipa prezidențială din septembrie 2023. Acesta este licențiat […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură