AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Vizită de studiu privind exportul de miere în Uniunea Europeană

•3 min citit•Redactor Sef

Asociația Națională a Apicultorilor din Republica Moldova (ANARM), în colaborare cu Asociația Apicultorilor din stânga Nistrului, a organizat o vizită de studiu la una dintre companiile locale. Potrivit Asociației Naționale de Apicultori, aceștia au avut ocazia să se familiarizeze cu standardele europene privind producția și exportul de miere, în special cu reglementările sanitar-veterinare care trebuie respectate pentru a accesa piața europeană.

Nicanor Negru, managerul companiei gazde, a discutat despre condițiile necesare pentru exportul de miere în Uniunea Europeană și despre bunele practici care trebuie implementate, cum ar fi utilizarea unor ustensile adecvate și păstrarea mierii la temperaturi optime pentru a păstra calitatea produsului.

În cadrul aceleași vizite, apicultorii au învățat despre importanța transparenței și corectitudinii în procesul de producție, precum și despre utilizarea acizilor organici în tratamentele familiilor de albine. Mulți dintre aceștia, care au participat la instruirile organizate de proiectul PNUD/AdTrade, au început deja să aplice noile cunoștințe, schimbând echipamentele de lucru și adoptând practici conform cerințelor pieței europene.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură