AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Vița-de-vie este într-o stare mai bună, după iernat, față de anul trecut

•4 min citit•Alexandru Leahu

În această perioadă se efectuează tăierea în uscat la vița-de-vie. Agricultorii spun că planta a iernat foarte bine și este într-o stare mai bună față de primăvara anului trecut.

Gheorghe Șoiliță deține o podgorie de soiul Moldova, plantată în anul 2008. Din cauza ploilor abundente de anul trecut, producția a avut de suferit, însă agricultorul speră că în acest an va avea o recoltă pe măsura așteptărilor.

GHEORGHE ȘOILIȚĂ, agricultor, s. Negrești, r. Strășeni: „Cu regret, producția de anul trecut, 90 % a fost dată la procesare. Sperăm că anul acesta va fi un an mai bun ce ține de struguri. Iarăși probleme este că nu cunoaștem unde o să o realizăm. Pentru că investiții facem, dar piața de desfacere nu o cunoaștem.”

Gheorghe Șoiliță folosește o anumită tehnologie la tăierea în uscat a viței-de-vie.

GHEORGHE ȘOILIȚĂ, agricultor, s. Negrești, r. Strășeni: „Avem o viță-de-vie este sănătoasă și dezvoltată. Iarna a fost demolă și nu au fost înghețuri mari ca să înghețe ochiurile. Atunci când efectuăm tăierea în uscat, noi trebuie să lăsăm aproximativ în jur de 20-22 de ochiuri la tufă ca să avem o calitate bună pentru ca să o putem exporta. Întotdeauna lăsăm să fie ramură de rod și cep, la fiecare ramură de rod să fie câte trei-patru ochiuri.”

După lucrările de tăiere în uscat, agricultorul va aplica primul tratament, cu cupru, după care, va efectua și alte tratamente contra bolilor și dăunătorilor.

Scumpirile la produse fitosanitare și carburanți îl cam bat la buzunare, iată de ce, în acest an, antreprenorul trebuie să facă față tuturor necesităților cu resurse financiare limitate.

GHEORGHE ȘOILIȚĂ, agricultor, s. Negrești, r. Strășeni: „La vița-de-vie este foarte mult de lucru. Totul costă bani, în special fertilizanții s-au scumpit de două ori, iar motorina de trei ori. Muncitori, cu regret, avem doar patru, iar cei care nu cunosc, nici nu vin, doresc salarii cât mai mari, dar nu avem de unde să le dăm.”

Lipsa muncitorilor este o problemă cu care fermierii de la noi se confruntă în fiecare an.

Însă, chiar și cu patru zilieri, Gheorghe Șoliță încearcă să se descurce în această perioadă dificilă.

„În medie, noi pe zi tăiem de la 300 la 350 de tufe. Depinde de viță-de-vie și de soi. Avem viță mai subțire și mai groasă și se taie mai greu.”

O altă problemă o constituie și lipsa de precipitații în această primăvară.

GHEORGHE ȘOILIȚĂ, agricultor, s. Negrești, r. Strășeni: „Anul acesta umiditate în sol este. Sperăm că vor fi și niște precipitații. Ce ține anume de cultură, e foarte bine.”

Plantația de viță-de-vie a lui Gheorghe Șoiliță se întinde pe o suprafață 15 hectare și este situată în satul Negrești, raionul Strășeni.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură