AGRO TV Moldova
Live
ADVERTORIALE

Vinăria din Vale – vinuri cu poveste, din inima Moldovei

•4 min citit•AGRO TV MOLDOVA

Vinăria din Vale – o poveste de familie ce combină tradiția cu pasiunea, oferind o selecție de vinuri unice, produse în Moldova. Amplasată în sudul țării, regiunea cu indicație protejată Valul lui Traian, vinăria se remarcă prin vinuri de înaltă calitate, obținute din struguri recoltați manual din podgoriile proprii. Autenticitatea și unicitatea fiecărui vin sunt garantate de expertiza oenologilor, care aduc și în acest an noi inovații.

Elena DAVIDESCU, manager marketing: „Suntem parte a familiei Vinăria din Vale. Suntem o vinărie localizată în sudul Moldovei, în regiunea Valul lui Traian în apropierea lacului Beleu, biosferă protejată UNESCO.”

Participarea la evenimente dedicate promovării vinului autohton a devenit o tradiție pentru companie, oferindu-le clienților experiențe de degustare deosebite și memorabile.

Elena DAVIDESCU, manager marketing: „Vinăria din Vale participă de foarte mulți ani la Ziua Națională a Vinului. Este un prilej deosebit pentru noi de a ne promova atât consumatorului național, dar și consumatorului internaționali, după cum vedeți în Piața Marii Adunări Naționale avem foarte mulți oaspeți din Coreea, Japonia, dar și din țările Europei de Vest.”

Catalogul Vinăriei din Vale include o gamă variată de soiuri, potrivite pentru toate preferințele iubitorilor de vin.

Ecaterina SOCOLOVA, manager HORECA&sommelier: „Cel mai important e că noi contribuim la formarea culturii consumării vinului. În al doilea rând, este, desigur, patriotismul pentru că suntem mândri de ceea ce crește pe pământul nostru. Cu ceea ce putem gusta din fiecare regiune a noastră, care diferă, sudul este mai catifelat și mai însorit, în centru este mai finuț, ușor, alb.”

Vinurile Vinăriei din Vale sunt recunoscute și apreciate de experți atât la nivel național, cât și internațional, fiind distinse cu numeroase premii.

Elena DAVIDESCU, manager marketing: „În fiecare an obținem foarte multe medalii la concursuri atât naționale, cât și internaționale. Este vorba de concursul mondial de bruxelles, este vorba de Decanter, Vinarium. Soiurile noastre sunt foarte apreciate, atât Feteasca Albă, Feteasca Neagră, dar și soiurile europene.„

Selecția de vinuri este completată în acest an de noua gamă VINTAGE, formată din 4 vinuri deosebite.

Elena DAVIDESCU, manager marketing: „În acest an, Vinăria din Vale vine cu lansarea gamei Vintage. Este vorba despre 4 vinuri noi, baricate, Feteasca Neagră, Saperavi, Malbec, Chardonnay. Sunt niște vinuri foarte intense, condimentate în aromă și foarte suple.”

Vinurile companiei sunt exportate în numeroase țări, oferind ocazia consumatorilor din întreaga lume să descopere gustul unic al vinului din Moldova.

www.vinaria.md

Articole similare

Magia schimbării: SmadShop transformă spațiul gol în apartament confortabil!
ADVERTORIALE
•4 min citit

Magia schimbării: SmadShop transformă spațiul gol în apartament confortabil!

În Moldova se construiește. Mult și neîntrerupt. Atât în capitală, cât și în orice centru raional. Nemaivorbind de sătenii, care lucrează câte jumate de an prin Israel sau Germania, apoi ridică case sau conace. Însă casa fără mobilă e frigiderul în care șoarecele s-a spânzurat de foame pe un fir de păianjen… Nu mai mult […]

Fermier: „Am învățat să folosim cât mai puține produse chimice, iar pe viitor sperăm să obținem certificarea ecologică a livezii”
ADVERTORIALE
•5 min citit

Fermier: „Am învățat să folosim cât mai puține produse chimice, iar pe viitor sperăm să obținem certificarea ecologică a livezii”

O livadă de migdali, plantată în 2008, este întreținută cu o cantitate tot mai redusă de produse chimice. Agricultorul Simion Cerneanu, administrator al Dumbrava Veche SRL, spune că lucrările sunt efectuate în mare parte mecanic, iar următorul obiectiv este trecerea treptată la agricultura ecologică și certificarea livezii. „Am învățat să folosim cât mai puține produse […]

EuroCreditBank susține performanța în agricultură
ADVERTORIALE
•2 min citit

EuroCreditBank susține performanța în agricultură

La cea de-a VII-a ediție a Galei Fermierilor din Republica Moldova, performanța agricultorilor și investițiile în dezvoltarea sectorului au fost recunoscute și apreciate. În calitate de partener al evenimentului, EuroCreditBank continuă să fie alături de agricultori prin soluții de finanțare adaptate necesităților acestora, inclusiv prin linii internaționale de finanțare și produse proprii ale băncii. 🌱 […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură