Vera bate doba să audă toată Moldova!

Vera Tudos din satul Frumușica, raionul Florești, întrece la bătut doba pe oricare femeie din Moldova, spun cei care o cunosc. Și ea este de acord cu afirmația dată, fiind gata să demonstreze acest fapt cu orice prilej, scrie Ziarul Nostru.

„Fratele meu bătea doba și tare mi-a plăcut din copilărie”.

Când se ducea pe la nunți, la cumătrii, pe la petreceri în armată, se apropia de doboșar zicându-i: „Dă să bat și eu oleacă”, dar nimeni nu-i încredința instrumentul muzical, nici pentru un cântec. Unicul om din sat, Dumnezeu să-l ierte pe Ionică Tudos, el întotdeauna o lăsa să bată doba.

„Îmi era dragă!”, spune ea c-o pasiune pe care numai omul îndrăgostit o poate rosti.

Într-o buză zi, pe când avea vreo 17 ani, la nunta unei prietene, venise mirele să ia mireasa. Se cânta marșul la trompetă, dar doba nu se auzea. Dispăruse doboșarul și… atunci a fost momentul! Vera a înhățat doba ceea și din toată inima a bătut-o, de s-a mirat toată lumea.

N-a învățat-o nimeni, a prins măiestria din auz. Uneori se duce la casa de cultură și bate doba la microfon să se audă în toată mahala. „Asta-i Vera bate doba.”, o recunosc sătenii. Poate să cânte toată ziua. De doi ani face parte din ansamblul „Mugurel de sălcioară” unde acompaniază cu melodii folclorice la toate sărbătorile. Oricine o vede cum cântă, simte acea plăcere deosebită pe care o transmite pe unda ritmului muzical. Dacă ar ști lumea, prin câte greutăți a trecut femeia aceasta în viața ei, s-ar uimi și mai tare de energia frumoasă pe care o emană. La nici treizeci de ani, a rămas să-și crească singurică cinci copii, cea mică avea doar doi anișori. Se căsătorise din dragoste la vârsta de 19 ani „cu cel mai puternic muzicant din văile acestea”, dar în scurt timp viața de familie se transformase în calvar. „Multe am avut de îndurat”, își amintește cu tristețe. A revenit în ograda părinților, adusă de maica sa, a lucrat în brigada de vii și livezi, iar azi la 64 de ani, e mamă, bunică și străbunică. A trecut prin nedreptăți, boli și pierderi greu de închipuit. Rezemată în două bețe ridica scările la casa de cultură, auzind prin șopote „Vera moare”. „Dar eu nu m-am uitat ce spune lumea, am crezut în unul Dumnezeu, care m-a ajutat”, povestește femeia. S-a pus pe picioare și bate toba de parcă nimic nu e imposibil când ai credință.

Se mândrește cu succesele copiilor și ale nepoților. Fetele i-au moștenit talentul și o bucură cu diplome și locuri de frunte la toate concursurile muzicale unde participă.

Are și ea un vis: să cânte o dată cu orhestra din Soroca!

Vera își poartă numele pe dreptate, căci este un exemplu de credință neclintită în bine, în frumos și în divinitate, iar sunetele dobei sale înseamnă fericirea de a izbândi prin dragostea de viață.