AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

Vasile Tofan a discutat cu agricultorii

•4 min citit•Redactor Sef
Vasile Tofan a discutat cu agricultorii

Candidatul desemnat pentru funcția de prim-ministru, Vasile Tofan, s-a întâlnit ieri cu agricultorii. În timp ce unii fermieri au rămas mulțumiți de discuții, o altă parte au rămas nemulțumiți de consultări. Fermierii au solicitat să fie schimbat ministrul Agriculturii, iar dialogul în privința politicii bugetar fiscale să continue.

Potrivit președintelui Asociației „Forța Fermierilor”, Vadim Ciobanu, la consultări au participat aproximativ 30 de asociații. Acesta este însă nemulțumit că discuțiile agricultorilor cu candidatul la funcția de prim-ministru, Vasile Tofan, au decurs prea repede.

VADIM CIOBANU, președintele Asociației „Forța Fermierilor”:

„Chiar în public am întrebat! Puteți să vehiculați măcar un nume ca să avem o idee despre viitorul ministru? Nu! Până când nu! Posibil nici nu au candidatul, nu știu! Dacă se mizează ca să nu fie prim-ministrul PAS, dar să fie prim-ministrul Moldovei, atunci aș alege un ministru al Agriculturii tehnocrat. Nu are importanță de unde vine, cum vine, a fost în sistemul agroindustrial, are abilități în acest domeniu”.

Potrivit lui Vadim Ciobanu, Asociația „Forța Fermierilor” este dispusă pentru un dialog constructiv cu noul Guvern, dar insistă pe schimbarea actualului model de agricultură, care este benefic pentru companiile transnaționale. Ciobanu a mai precizat că i-a înmânat lui Vasile Tofan o listă cu viziunile organizației privind dezvoltarea sectorului agroindustrial. Printre care, abordarea sistemică și aplicarea concomitentă a mai multor elemente, cum ar fi strategia nouă de securitate și suveranitate alimentară; sprijinul special pentru fermierii micro, mici și mijlocii; menținerea cotelor reduse de TVA în domeniul agroindustrial; trecerea la sistemul european de plăți directe în agricultură; asigurarea accesului majorității agricultorilor la finanțare facilă; adaptarea sectorului agrar la schimbări climatice; industrializarea ramurii la scară mică; protejarea și promovarea produselor agroalimentare autohtone.

În același timp, Igor Grigoriev, administratorul Asociației producătorilor, procesatorilor și importatorilor de produse din pește „AgroVector” a declarat pentru AGRO TV Moldova, că discuțiile cu candidatul desemnat au fost constructive, dar pe viitor își dorește să se revină la politica bugetar fiscală.

IGOR GRIGORIEV, administrator al Asociației „AgroVector”:

„Primele impresii sunt pozitive, a dat dovadă de deschidere, poate asculta unele momente, au fost consultări constructive. Eu cred că în toată runda asta de consultări cu reprezentanții mediului asociativ din domeniul agroindustrial și agroalimentar, cred că au fost cele mai bune și cele mai pertinente pentru el, ca potențial viitor prim-ministru”.

Igor Grigoriev a mai adăugat că fermierii ar trebui să-i dea lui Vasile Tofan răgaz o sută de zile pentru a putea analiza activitatea acestuia.

Articole similare

Carburanții se scumpesc
ȘTIRI
•2 min citit

Carburanții se scumpesc

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 16 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 73 de bani, cu 22 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 20 […]

O dronă a survolat sudul țării
ȘTIRI
•3 min citit

O dronă a survolat sudul țării

O nouă dronă neautorizată a fost detectată în spațiul aerian al Republicii Moldova. Aparatul de zbor fără pilot a survolat zona de sud a țării, în contextul atacurilor asupra țării vecine. Potrivit Armatei Naționale, drona a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova în noaptea de 15 octombrie, venind dinspre regiunea Odesa, Ucraina. Aparatul a […]

Încă două clustere de negociere cu UE, deschise oficial
ȘTIRI
•4 min citit

Încă două clustere de negociere cu UE, deschise oficial

Republica Moldova a deschis oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană pentru clusterele 2 și 3, în cadrul Conferinței Interguvernamentale Republica Moldova–UE, desfășurate la 13 octombrie, la Luxemburg. Cele 17 capitole de negociere incluse în cele două clustere vizează domenii importante pentru cetățeni și mediul de afaceri, precum siguranța produselor, drepturile lucrătorilor, educația, digitalizarea și […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură