AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Vasile Mîrzenco: Nu este momentul potrivit pentru a protesta

•3 min citit•Redactor Sef

Directorul executiv al Federaţiei Naţionale a Fermierilor din Moldova, Vasile Mîrzenco, nu este de acord cu apelurile Asociației Forța Fermierilor ca producătorii agricoli să iasă la proteste.

Într-un interviu pentru Europa Liberă, el a declarat că nu este momentul potrivit pentru aceasta.

„Nu cred că acum este momentul potrivit pentru a protesta. I-aş sfătui pe cei care cheamă fermierii în stradă să se gândească şi să spună deschis ce ar face ei personal într-o astfel de situaţie, dacă ar fi prim-ministru sau ministru? Nu spun că actualul guvern nu are neajunsuri, dar ce fel de guvern s-a confruntat până acum cu o astfel de situaţie?”, a întrebat Mîrzenco.

Potrivit acestuia, situaţia a degradat pe parcursul a mulţi ani, dar abia acum cineva a strâns din dinţi şi a început să restabilească ordinea pe piaţă şi nu doar.

El a subliniat că creşterea preţurilor la carburanţi este o consecinţă a schimbărilor politice şi geopolitice din lume.

Anterior, Asociaţia „Forţa fermierilor” a difuzat un avertisment cu privire la posibile proteste, exprimându-şi indignarea că guvernul neglijează necesităţile producătorilor agricoli.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură