AGRO TV Moldova
Live
EXTERNE

Vapoarele cu cereale vor avea o nouă rută

•3 min citit•Redactor Sef

Centrul Comun de Coordonare a anunțat o nouă rută pentru nave, care va fi operaţională începând de astăzi, în cadrul Iniţiativei Mării Negre pentru Cereale.

Noua rută, care are o lungime de 320 de mile nautice şi permite un tranzit mai scurt în coridorul maritim umanitar şi o planificare mai uşoară pentru industrie, este destinată doar vaselor comerciale care se îndreaptă sau pleacă din trei porturi ucrainene şi leagă porturile de zonele de inspecţie din apele turceşti.

Nicio navă militară, aeronavă sau dronă nu se poate apropia pe o rază de zece mile nautice de o navă care trece prin acest corridor.

Centrul Comun de Coordonare – care include reprezentanţi ai Ucrainei, Rusiei, Turciei şi Naţiunilor Unite – a fost una din creaţiile-cheie ale acordului în ceea ce priveşte cerealele încheiat între Rusia şi Ucraina şi intermediat de ONU şi Turcia.

Până săptămâna trecută, circa 27 de nave încărcate cu cereale au plecat din porturile Ucrainei de la Marea Neagră, începând din 1 august, potrivit Turciei. Peste 650.000 de tone de cereale şi alte produse alimentare au plecat spre pieţe din întreaga lume.

Articole similare

Inundații puternice la Istanbul: doi morți, sute de persoane salvate
EXTERNE
•4 min citit

Inundații puternice la Istanbul: doi morți, sute de persoane salvate

Cel puțin două persoane au murit în urma ploilor torențiale care au provocat inundații puternice la Istanbul. Străzile și locuințele au fost inundate, mașinile au rămas blocate în apă, iar sute de oameni au fost salvați de echipele de intervenție. Autoritățile au suspendat cursurile în școli și au îndemnat populația să evite deplasările neesențiale. Ploile […]

Pelerinaj la moaștele Sfintei Parascheva
EXTERNE
•4 min citit

Pelerinaj la moaștele Sfintei Parascheva

Este sărbătoare mare și peste Prut. Aproape 200 de mii de pelerini au mers la Catedrala Mitropolitană din Iași pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Pelerinajul este o tradiție în preajma zilei în care este sărbătorită sfânta, considerată ocrotitoare a Moldovei. Presa română scrie că pelerinajul din acest an este cel mai […]

Hora moldovenească, pe zidul unui muzeu din Italia
EXTERNE
•3 min citit

Hora moldovenească, pe zidul unui muzeu din Italia

Cultura și tradițiile Republicii Moldova au ajuns pe zidurile unui muzeu în aer liber din Italia. O pictură murală dedicată horei moldovenești a fost inaugurată în localitatea Aielli, din regiunea Abruzzo. Lucrarea a fost realizată de artistul moldovean Radu Dumbrava și promovează identitatea culturală națională peste hotare. Potrivit Ambasadei Republicii Moldova în Italia, pictura a […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură