AGRO TV Moldova
Live
ECONOMIE

Vadim Ceban: În 2022, tariful la gaz nu se va micșora

•3 min citit•Redactor Sef
Vadim Ceban: În 2022, tariful la gaz nu se va micșora

Chiar dacă unii continuă să ne spună că foarte curând prețul mediu de achiziție al gazelor naturale va scădea, președintele Moldovagaz, Vadim Ceban rămâne realist în acest an sens și declară că, cel puțin, în 2022, Moldova nu va achita pentru importul gazelor mai puțin de 620 de dolari per mia de metri cubi.

Astfel, în cadrul emisiunii „Teritoriul Libertății”, Vadim Ceban a mai spus că Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a fost deja înștiințată în acest sens.

Vadim Ceban, președintele Moldovagaz: „Astăzi, potrivit metodologiei de pe piață, există acest termen de preț mediul anual. Potrivit datelor noastre, în acest an tariful mediu va fi de 620 de dolari. De ce? Doar în luna ianuarie a fost înregistrat un preț mediu anual foarte mare. Anume acest preț a ridicat și tariful pentru următoarele luni.”

În condițiile date, nici tariful pentru consumatorii finali nu va scădea, a mai menționat Ceban.

Vadim Ceban, președintele Moldovagaz: „La noi acum se apropie data de 20. Noi, până pe 20 februarie trebuie să plătim 100 de milioane de dolari. Noi ce trebuie să facem? Trebuie să luăm de undeva acești bani. Dacă vom lua credite, suma, respectiv tariful final va fi și mai mare din cauza procentelor, trebuie să recunoaștem acest lucru.”

Prețul de achiziție al gazelor naturale, furnizate de Gazprom către Moldovagaz, constituie în luna februarie 563 de dolari pentru o mie de metri cubi, reieșind din formula de calcul inclusă în contractul în vigoare.

Etichete:#Gaz#Tarif

Articole similare

Curs valutar: 16-18 septembrie 2026
ECONOMIE
•2 min citit

Curs valutar: 16-18 septembrie 2026

Banca Națională a Moldovei a publicat cotațiile oficiale ale monedelor pentru perioada de 16-18 octombrie 2026. Astfel, euro va fi cotat cu 20 lei și 9 bani. Dolarul american 17 lei și 92 de bani, cu 4 bani mai puțin. Hrivna ucraineană va fi de 39 de bani, iar leul românesc 3 lei și 76 […]

Carburanții se scumpesc
ECONOMIE
•2 min citit

Carburanții se scumpesc

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 15 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 95 de bani, cu 5 bani mai mult. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 2 […]

Curs valutar: 14 Octombrie 2026
ECONOMIE
•2 min citit

Curs valutar: 14 Octombrie 2026

Banca Națională a Moldovei a publicat cotațiile oficiale ale monedelor pentru data de 14 octombrie 2026. Astfel, euro va fi cotat cu 20 lei și 10 bani, cu 4 bani mai mult. Dolarul american 17 lei și 98 de bani, cu 8 bani mai mult. Hrivna ucraineană va fi de 39 de bani, iar leul […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură