Conducerea MAIA a avut o ședință cu membrii Misiunii Oficiului Central al Fondului Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă (IFAD) pentru a discuta despre conceptul de realizare a noului Proiect IFAD IX.
Viceprim-ministrul Vladimir Bolea a sugerat ca obiectivele proiectului IFAD IX să se plieze pe viziunea Strategiei Naționale de Dezvoltare Agricolă și Rurală 2030, pentru a soluționa problemele strategice din agricultură și mediul rural, precum și pentru a realiza sinergia între domeniile economic, de mediu și social.
Astfel, s-a stabilit că viitorul Proiect IFAD (Fondul Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă) va sprijini, în special, tinerii fermieri și femeile fermiere, pentru a se implica mai activ în activitățile agricole legate de producere și de comercializare.
De asemenea, activitățile noului proiect vor fi focusate pe crearea condițiilor mai bune în mediul rural, oferind suport pentru stimularea cooperării micilor producători agricoli, pentru dezvoltarea lanțurilor valorice și consolidarea potențialului sectorului agricol rezilient la schimbările climatice.
Enrico Protomastro, Ofițer de programe din cadrul Oficiului central IFAD, a accentuat conlucrarea fructuoasă cu entitățile statului, și în special, cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. De asemenea, oficialul a spus că, de data aceasta IFAD a venit cu o echipă de experți, care au o bună pregătire în domeniu și este convins că rezultatele Misiunii vor fi pe măsura așteptărilor.
Amintim că, începând cu anul 2000 și până în prezent, agricultorii din țară au beneficiat de finanțări IFAD în cadrul altor 8 proiecte, cu o valoare totală de 147 milioane de dolari SUA.
Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]
O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]
Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]