AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Unde vom vinde merele în acest an?

•4 min citit•Redactor Sef

Procesul de recoltare a merelor este în toi în livezile din Moldova. Până în prezent, au fost recoltate merele de soiuri timpurii, acum cele din soiurile de toamnă, iar spre începutul lunii octombrie producătorii vor culege cele târzii.

Anul acesta vor fi strânse circa 600 mii tone de mere, conform estimării prealabile din luna iulie. Recolta este în creștere, comparativ cu anul trecut când au fost adunate 480 mii tone.

„Recolta de mere din acest an s-a obținut în condiții destul de complicate. Am avut perioade răcoroase și ploioase în timpul polinizării și ploi abundente în iunie și iulie. Din această cauză, în multe livezi nu a fost posibilă efectuarea tratamentelor necesare împotriva bolilor și dăunătorilor. O parte din recolta din aceste livezi va fi livrată fabricilor de procesare”, spune Iurie Fală, director executiv, Moldova Fruct.

Specialistul afirmă că, anul acesta va fi unul mai dificil în ceea ce privește comercializarea merelor.

„Pe piața tradițională – Federația Rusă, unde sunt exportate mai mult de 90 la sută din merele moldovenești, au avut loc schimbări structurale majore. În primul rând, este vorba despre o ofertă mai mare de fructe din partea producătorilor ruși. Un alt aspect ține de pătrunderea agresivă pe piața rusă a Iranului, pe segmentul de mere de calitate joasă și medie, segment unde se comercializează merele moldovenești. Acest lucru va influența prima parte a sezonului și ritmul exporturilor va fi mai lent, iar prețurile vor fi mai joase”, spune Iurie Fală

O sarcină aparte a sectorului, dar și a statului este de a crește consumul de fructe proaspete. O soluție ar fi Programul de mere pentru copiii din instituțiile preșcolare și școlare.

Aceasta nu ar presupune investiții mari din partea statului, dar ar permite de a educa generația în creștere cu consumul sănătos de fructe. Nu vorbim despre consumul a 600 mii tone, dar de 25-30 mii tone care și-ar putea găsi valorificare fiind consumate în stare proaspătă de către copiii noștri.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură