AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Un teren de joacă pentru copii a fost inaugurat în Biruința / VIDEO

•4 min citit•Redactor Sef

Un teren de joacă pentru copii a fost inaugurat în orașul Biruința din raionul Sîngerei. De tobogane, balansoare și scrâncioburi noi se vor bucura micuții care locuiesc în casele din apropiere, printre care și copiii refugiați din Ucraina, relatează Nord News.

„Noi am decis împreună, ne-am consultat și cu refugiații, și cu grupul de inițiativă. Am decis să fie amplasat aici terenul de joacă, deoarece este mai accesibil pentru toată populația și o să aibă acces și copiii care sunt refugiați, și copiii din teritoriul nostru. Vreau să menționez că este bine venit acest proiect și terenul de joacă”, a declarat Valentina Rusu, primarul orașului Biruința.

Spațiul a fost amenajat în cadrul proiectului „Oameni implicați. Comunități solidare”, implementat de Centrul de Drept al Femeilor cu susținerea OXFAM, în contextul crizei refugiaților. Valoarea proiectului este de 4000 de euro.

„Va fi un teren de joacă benefic atât pentru părinți, cât și pentru copiii lor. Am implementat un lucru important în această comunitate și va fi de mare ajutor, deoarece terenurile de joacă am observat că sunt foarte puține în oraș. Centrul nostru de Drept al Femeilor a venit cu acest proiect și suntem foarte bucuroși”, a spus Olga Tcaci, jurist.

Deși războiul le-a furat din copilărie și din magia sărbătorilor de iarnă, ucrainenii refugiați în orașul Biruința mai cred în bine și se bucură de momentele frumoase petrecute aici.

„Eu sunt foarte bucuroasă, îmi place foarte mult acest teren de joacă și copiilor cred că le va plăcea. Îmi place totul aici, este frumos și oamenii sunt buni.”

„Vreau să mulțumesc pentru că ne-au primit aici ca pe frații lor, aici este foarte confortabil, ne place foarte mult. Copiilor le place, ei adoră jocurile în aer liber, de aceea pentru ei înseamnă foarte mult, vor avea spațiu unde să-și petreacă timpul liber.”

„Acest teren de joacă va influența pozitiv psihicul copilului, deoarece copiii au ajuns aici foarte traumați din cauza războiului îngrozitor și cred că datorită acestui teren vor uita de ororile războiului.”

Toți micuții care au venit primii să testeze noul teren de joacă au primit dulciuri și fructe din partea autorităților locale și a reprezentanților Centrului de Drept al Femeilor.

În prezent, în orașul Biruința locuiesc 16 refugiați din Ucraina, dintre care 6 copii și 10 maturi.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură