AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Un sat cu mii de locuitori, fără sistem de canalizare

•4 min citit•Victor Solonari

Sistemul de canalizare este o necesitate pentru societate. Însă până în prezent în sute de localități acestea nu există. În satul Costești din raionul Ialoveni, locuiesc în jur de 11 mii de oameni. Mătușa Elizaveta, stabilită acolo de peste 30 de ani, spune că are o familie mare, iar una dintre problemele cu care se confruntă este lipsa comodităților.

„De când există această problemă la voi în localitate? De când este satul, de când s-a început a trage canalizare și normal că problema este de demult. Numai noi de când trăim aici și avem baie în casă, veceu în casă. Din anii 86, iată 34 de ani de zile de când noi ne folosim așa de gropile acestea. Două gropi, în fiecare lună, câte 400 de lei plătim doar pentru curățire.” ne-a povestit ELIZAVETA- locuitoare, s.Costești, r. Ialoveni.

„Eu am acasă, dar pe drum nu este canalizare, dar au spus că o sa ne facă, dar când, nu știm. Și cum vă descurcați acum fără canalizare? Eu acasă am canalizare, am groapă. Făcută acasă, improvizată? Da, acasă am făcut-o dacă am o bucățică de baie pentru mine bătrână, că eu sunt singură. Mi-am făcut canalizare că am fecior și m-o ajutat și feciorul și am făcut.” ne-a spus o locuitoare din sat.

Localnicii spun că vina ar purta-o autoritățile care nu depun eforturi suficiente pentru a rezolva problema. Primarul s-a arătat deranjat de prezența echipei noastre de filmare, dar, până la urmă, ne-a spus că proiectul ce valorează 34 de milioane de lei există din anul 2013. Totuși, de instalația de canalizare ar fi beneficiat doar arterele principale din sat, care deja este folosită ilegal, deși muncile n-au fost terminate.

„În toate sectoarele unde s-au construit drumurile la momentul actual, toate gospodăriile sunt conectate în rețea, dar sunt gospodării care și-au permis, oamenii necinstiți și dau drumul la apă, umplu fântânile. Sunt niște lucruri, unde oamenii sunt inconștienți. Cetățenii au mai spus că cei care beneficiază de sistemul de canalizare, probabil că toate reziduurile se duc în râul Botna. Tot ce este posibil că se pot duce în râul Botna, pentru că cineva este conectat ilegal și toți de pe sectorul de pe șes au țevi, tuburi, canale și nimeni nu îi poate verifica.” ne-a declarat VASILE BORTA- primar, s. Costești, r. Ialoveni.

Lucrările trebuiau să fie date în exploatare încă în anul 2016, însă din cauza lipsei surselor financiare, acestea tărăgănează.

Oamenii sunt nevoiți să folosească în continuare gropile de acumulare din ogradă pentru a ieși din situație.

O dată limită de finalizare a proiectului nu a fost stabilită de către oficiali.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură