AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Un nou proiect de măsuri de urgență pentru sprijinirea fermierilor

•3 min citit•Redactor Sef

Specialiștii Federației Agricultorilor din Republica Moldova au pregătit un proiect de măsuri de urgență pentru sprijinirea fermierilor în actualul an de criză. Acesta prevede rambursarea către producătorii agricoli a TVA plătită la achiziționarea de pesticide, compensarea unei părți din costurile îngrășămintelor minerale și, eventual, unele garanții financiare în cazul unei deprecieri accentuate a leului față de dolar și euro.

Membrii Consiliului speră ca pachetul de sprijin să fie adoptat de către Cabinetul de Miniștri în prima jumătate a lunii aprilie. Cu toate acestea, însuși procesul de acordare a sprijinului financiar către fermieri poate întârzia, deoarece acesta într-o oarecare măsură depinde de finanțarea donatorilor externi în contextul crizei din regiune, care la rândul său, probabil, va ajunge nu mai devreme de luna iulie.

Experții FARM susţin că problema creșterii prețurilor la pesticide este una dintre problemele cheie cu care se confruntă pomicultorii și viticultorii din ţară, pe lângă reorientarea bruscă către piețele alternative de desfacere a producţiei rămase în frigidere.

Din acest motiv, mulți producători de fructe intenționează să schimbe tehnologiile de protecție a plantaţiilor începând cu etapa de producție a recoltei 2022: pentru piața proaspătă – scheme de protecție mai complexe și mai costisitoare, iar pentru procesarea industrială – scheme de protecție mai simple și mai ieftine.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură