AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Un mediu curat – o viață sănătoasă

•4 min citit•Redactor Sef

Fundația pentru dezvoltare ecologică Ecodava a inspectat zona din apropierea Pieței Auto din sectorul Buiucani al capitalei, strada Pietrăriei 19/1, care, din cauza iresponsabilității oamenilor, s-a transformat într-o groapă de gunoi, relatează noi.md.

În mijlocul unei fâșii verzi, oamenii își permit să arunce la întâmplare deșeuri de construcții, plastic și deșeuri menajere, transformând zona într-o adevărată bombă ecologică.

Inspectând regiunea, președintele Fundației Ecodava, Dumitru Roibu, a îndemnat agentul economic în gestiunea căruia se află acest teren să curețe zona și să nu admită ca oamenii să mai arunce deșeurile după bunul plac.

Dumitru Roibu, președintele Fundației Ecodava: „Ieșind la fața locului, am depistat că aici fiind și o zonă de alunecări de teren, pe teritoriul unui agent economic a fost adus foarte mult gunoi de construcție, gunoi din plastic și deșeuri menajere, deci avem o situație catastrofală din punct de vedere ecologic, mai ales că în preajmă este și un lac. Din discuții cu agentul economic, înțelegând că problema este una stringentă, l-am îndemnat să evacueze gunoiul, am cerut să fie înlăturată definitiv această problemă, să instituie un control ca acțiunile unora de aruncare a gunoiului să fie sistate.”

Totodată, activistul de mediu a îndemnat populația să dea dovadă de responsabilitate.

Dumitru Roibu, președintele Fundației Ecodava: „Facem un apel către toți cei care ne privesc să fie mai precauți la starea de mediu din țara noastră, pe lângă aruncarea gunoiului, și pădurile se defrișează, iar îndemnul meu este să păstreze cât mai mult posibil mediul înconjurător, pentru că asta e o bogăție, și asta ține de sănătatea noastră.”

Problema depozitării neautorizate a gunoiului în preajma pieței auto, a fost luată la control și de Pretura sectorului Buiucani, care i-a cerut agentului economic să evacueze deșeurile din zonă în termen de o lună.

Sursa: noi.md

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură