AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

Opt bărbați au fost amendați, după ce s-au filmat cu un cal la masă

•4 min citit•Alexandru Leahu
Opt bărbați au fost amendați, după ce s-au filmat cu un cal la masă

Aproape 22 de mii de lei amendă pentru opt petrecăreți care s-au filmat cu un cal la masă, în sufragerie. Bărbații din Călărași au făcut live pe Facebook, iar imaginile au devenit virale în scurt timp.

Animalul a fost filmat alături de stăpâni, iar din imagini se poate vedea că petrecăreții consumau alcool și ascultau manele. Mai mult, unul dintre bărbați hrănește calul dintr-o frazelă. La un moment dat, unul dintre petrecăreți încearcă să ia cabalina pe umeri, însă cade peste masă, iar ulterior pe podea și animalul peste el.

După ce au spart pahare și au provocat distrugeri, bărbații încep să înjure și spun să fie oprită transmisiunea în direct.

Polițiștii din Călărași au transmis, printr-un comunicat de presă, că animalul nu a fost agresat și nu a fost supus altor rele tratamente.

„Cu privire la imaginile apărute în mass media în care se observă un cal într-o încăpere alături de mai multe persoane care consumau alcool și ascultau muzică de petrecere, vă comunicăm următoarele: Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași s-au sesizat și au efectuat verificări cu privire la încălcarea normelor privind protecția animalelor și a respectării măsurilor de protecție impuse pe perioada stării de alertă”, a transmis IPJ Călărași, citat de Mediafax.

Polițiștii i-au identificat pe bărbații care participau la petrecere. Este vorba de opt bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 46 de ani din comuna Nana, județul Călărași.

Au fost aplicate opt sancțiuni contravenționale, conform Legii 55/2020, în valoare de 21.500 de lei.

„Cu privire la animalul apărut în filmare, acestuia nu i-au fost aplicate agresiuni și nu a fost supus altor rele tratamente de către persoanele prezente, iar în urma actului de teribilism al unuia dintre bărbați în încercarea de a ridica calul pe umeri, menționăm că atât cabalina, cât și bărbatul, nu au suferit vreo leziune, prin acest act nefiind încălcată nicio normă din domeniul protecției animalelor”, au mai anunțat polițiștii.

Articole similare

Carburanții se scumpesc
ȘTIRI
•2 min citit

Carburanții se scumpesc

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 16 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 73 de bani, cu 22 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 20 […]

O dronă a survolat sudul țării
ȘTIRI
•3 min citit

O dronă a survolat sudul țării

O nouă dronă neautorizată a fost detectată în spațiul aerian al Republicii Moldova. Aparatul de zbor fără pilot a survolat zona de sud a țării, în contextul atacurilor asupra țării vecine. Potrivit Armatei Naționale, drona a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova în noaptea de 15 octombrie, venind dinspre regiunea Odesa, Ucraina. Aparatul a […]

Încă două clustere de negociere cu UE, deschise oficial
ȘTIRI
•4 min citit

Încă două clustere de negociere cu UE, deschise oficial

Republica Moldova a deschis oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană pentru clusterele 2 și 3, în cadrul Conferinței Interguvernamentale Republica Moldova–UE, desfășurate la 13 octombrie, la Luxemburg. Cele 17 capitole de negociere incluse în cele două clustere vizează domenii importante pentru cetățeni și mediul de afaceri, precum siguranța produselor, drepturile lucrătorilor, educația, digitalizarea și […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură