AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

UE ar putea prelungi suspendarea taxelor la importurile din RM

•4 min citit•Redactor Sef
UE ar putea prelungi suspendarea taxelor la importurile din RM

Comisia Europeană a propus marţi, 2 mai, reînnoirea şi prelungirea cu un an a suspendării taxelor la import şi a contingentelor aplicabile exporturilor din Republica Moldova către Uniunea Europeană, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Potrivit comunicatului de presă, propunerea ar urma să reînnoiască suspendarea actuală a taxelor la import pentru exporturile Republicii Moldova către UE pentru încă un an şi să extindă această suspendare la toate tarifele şi contingentele tarifare rămase pentru importurile din țara noastră, transmite stiri.md cu referire la mold-street.com.

Deşi obiectivul măsurilor comerciale autonome este de a sprijini economia Republicii Moldova, ele răspund posibilelor preocupări din sectorul agricol al UE prin includerea unui mecanism de salvgardare accelerat care poate fi activat, dacă este necesar, pentru a proteja piaţa Uniunii.

Propunerea va fi acum examinată de Parlamentul European şi de Consiliul Uniunii Europene în vederea asigurării unei tranziţii fără probleme de la regimul actual al măsurilor comerciale autonome la noul regim.

Conform unei estimări bazate pe importurile Moldovei de produse în cauză în 2021, ultimul an înainte de introducerea măsurilor comerciale autonome, UE va înregistra o pierdere de venituri din taxe vamale care se va ridica la aproximativ 300.000 de euro pe an. Prin urmare, impactul asupra resurselor proprii ale UE va fi foarte limitat, se menţionează în document.

Comisia Europeană mai transmite că, în vigoare de la 25 iulie 2022, măsurile comerciale autonome au avut un efect pozitiv asupra comerţului Moldovei cu UE. Exporturile Republicii Moldova către restul lumii au suferit de pe urma agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei, deoarece s-au bazat adesea pe tranzitul pe teritoriul ucrainean şi pe infrastructura ucraineană. În ultimul an, măsurile comerciale autonome au sprijinit eforturile Republicii Moldova de reorientare a exporturilor prin UE.

În ansamblu, exporturile din Republica Moldova către UE au crescut de la 1,8 miliarde de euro în 2021 la 2,6 miliarde de euro în 2022.

Totodată, se menționează că măsurile comerciale autonome extind în mod semnificativ domeniul de aplicare a liberalizării tarifelor în cadrul zonei de liber schimb aprofundate şi cuprinzătoare UE-Moldova prin suspendarea tuturor taxelor şi contingentelor restante. Aceasta înseamnă, în practică, că exporturile a şapte produse agricole din Republica Moldova care fac obiectul unor contingente tarifare vor fi acum complet liberalizate: tomatele, usturoiul, strugurii de masă, merele, cireşele, prunele şi sucul de struguri.

Majoritatea exporturilor din Republica Moldova beneficiază deja de acces scutit de taxe vamale pe piaţa UE în temeiul Acordului de Asociere UE-Moldova, iar cantităţile şi gama de produse vizate de măsurile comerciale autonome sunt mici, se mai menţionează în comunicat.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură