AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

Trei persoane reținute de CNA pentru trafic de influență

•3 min citit•Redactor Sef
Trei persoane reținute de CNA pentru trafic de influență

Noi detalii în cazul șefului direcții din cadrul AIPA, reținut acum câteva zile de CNA și bănuit de trafic de influență. Potrivit autorităților, acesta ar fi cerut și primit 130 de mii de lei pentru a influența acordarea unei subvenții. Bărbatul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

În ultima săptămână CNA a reținut, trei persoane în cadrul a trei cauze penale.

Într-un alt dosar, un bărbat a fost reținut după ce ar fi transferat 60 de mii de dolari, destinați coruperii unor funcționari. Totodată, un bărbat din Cimișlia ar fi primit 1 500 de euro pentru a-și folosi influența asupra unor angajați ai Inspectoratul Național de securitate publică.

INA VOLOSCIUC, purtător de cuvânt CNA:

„În perioada de referință, ofițerii de urmărire penală au inițiat 3 cauze penale noi și au propus pentru transmitere în instanța de judecată 8 dosare. În prezent, 3 persoane se află în izolatorul CNA, iar alte 19 persoane învinuite în dosarele gestionate de CNA sunt plasate în arest preventiv în penitenciare.”

În acest context, în aceeași perioadă, Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale a aplicat sechestre pe 73 de bunuri, în valoare de aproape 17,8 milioane de lei.

Pentru prevenirea corupției, CNA a pregătit 17 rapoarte și un aviz pentru proiecte de legi și acte. De asemenea, au fost făcută o analiză generală și două analize practice. La Linia Națională Anticorupție au fost primite 64 de apeluri, iar la CNA au fost înregistrate 1 666 de materiale.

Articole similare

Carburanții se scumpesc
ȘTIRI
•2 min citit

Carburanții se scumpesc

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 16 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 73 de bani, cu 22 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 20 […]

O dronă a survolat sudul țării
ȘTIRI
•3 min citit

O dronă a survolat sudul țării

O nouă dronă neautorizată a fost detectată în spațiul aerian al Republicii Moldova. Aparatul de zbor fără pilot a survolat zona de sud a țării, în contextul atacurilor asupra țării vecine. Potrivit Armatei Naționale, drona a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova în noaptea de 15 octombrie, venind dinspre regiunea Odesa, Ucraina. Aparatul a […]

Încă două clustere de negociere cu UE, deschise oficial
ȘTIRI
•4 min citit

Încă două clustere de negociere cu UE, deschise oficial

Republica Moldova a deschis oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană pentru clusterele 2 și 3, în cadrul Conferinței Interguvernamentale Republica Moldova–UE, desfășurate la 13 octombrie, la Luxemburg. Cele 17 capitole de negociere incluse în cele două clustere vizează domenii importante pentru cetățeni și mediul de afaceri, precum siguranța produselor, drepturile lucrătorilor, educația, digitalizarea și […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură