AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Tot mai multe certificări GLOBALG.A.P. în Moldova

•4 min citit•Furculiță Viorel

Șaptesprezece producători de fructe, pomușoare și struguri din Republica Moldova beneficiază de pregătire pentru implementarea cerințelor de siguranță a alimentelor conform standardelor GLOBALG.A.P și GRASP.

Instruirea este organizată de Proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova.

„Proiectul „Agricultura Performantă” organizează un seminar privind implementarea bunilor practici agricole, în baza standardului GLOBAL G.A.P. Acesta este un standard recunoscut global privind siguranța alimentului, bunăstarea și sănătatea angajaților și, în același timp, implicațiile asupra mediului ambiant.”, afirmă Andrei Cumpanici, specialist în siguranța alimentelor, USAID/APM.

Chiar dacă trebuie îndeplinite o serie de criterii pentru certificarea standardelor GLOBALG.A.P și GRASP, organizatorii seminarului precizează că o mare parte dintre ele sunt incluse în legislația Republicii Moldova.

„În ceea ce privește cerințele de certificare, sunt 218, în cadrul acestui standard GLOBALG.A.P. Sunt foarte multe, dar o bună parte din aceste cerințe sunt în legislația națională, mai mult de 75% din ele deja trebuie să fie la nivel de întreprinderi implementate. Acest standard specifică o documentare zilnică a activităților care sunt efectuate în timp și structurarea tuturor cerințelor în baza acestui sistem de siguranță a alimentului la nivel primar.”, adaugă specialistul.

Certificarea GLOBALG.A.P. permite exportul fructelor, strugurilor și legumelor, fiind solicitate de marile lanțuri de supermarketuri din Uniunea Europeană și din Orientul Mijlociu.

„Avantajele certificării GLOBALG.A.P. sunt, în primul rând, implementarea normelor moderne și europene în Republica Moldova, deschiderea hotarelor pentru exportul produselor agricultorilor noștri. Deci, ar însemna o punte dintre țara noastră și piețele de desfacere ale Uniunii Europene,” menționează Tatiana Ceban, agricultor.

„Acest seminar vine în sprijinul nostru, al producătorilor, pentru a implementa în corespundere cu normele naționale și internaționale a standardelor de producere în ceea ce privește fructele, în cazul dat, strugurii de masă. Deci, ne ajută, ne orientează, ne informează, pentru că, de fapt, acest proces de aplicare a standardelor GLOBALG.A.P. în cadrul unei întreprinderi nu este simplu, inițial.”, declară Daniela Țugulea, agricultor.

Cei care beneficiază de aceste lecții informative au înțeles că respectarea standardelor GLOBALG.A.P sunt, în primul rând, o normă care ține cont de solicitările consumatorilor.

„Evenimentul de astăzi vine ca o necesitate pentru noi, fiindcă noi implementăm deja niște standarde de producere ecologică. Pentru a veni ca un răspuns la nevoile consumatorilor și o cerință a pieței, trebuie să implementăm standardul GLOBALG.A.P. În primul rând, ne va ajuta să gestionăm mai bine întreprinderea, să implementăm aceste practici la nivel organizațional, implicit, să avem prețuri mai bune la export.”, spune Alexei Micu, agricultor.

În Republica Moldova, peste 70 de producătorii agricoli au fost certificați GLOBALG.A.P., majoritatea dintre ei au reconfirmat, în fiecare an, respectarea cerințelor.

GLOBALG.A.P. este un standard internațional elaborat în Europa pentru producătorii agricoli, recunoscut de comercianți și implementat în peste 130 de țări.

Articole similare

Premii pentru inovații în agricultură
AGRICULTURĂ
•4 min citit

Premii pentru inovații în agricultură

Expoziția Moldagrotech 2026 a reunit producători și distribuitori de tehnică agricolă, echipamente și tehnologii moderne pentru sectorul agroindustrial. Duminică, în ultima zi a evenimentului, au fost desemnați câștigătorii concursului „Noutatea anului”. La competiție au participat zece companii, cu 19 mostre de produse și echipamente destinate agriculturii. În cadrul concursului „Noutatea anului”, produsele și echipamentele au […]

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură