AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Tinerii pe piața muncii aleg comerțul și serviciile, în timp ce domeniile profesionale și tehnice rămân mai puțin atractive

•4 min citit•Redactor Sef
Tinerii pe piața muncii aleg comerțul și serviciile, în timp ce domeniile profesionale și tehnice rămân mai puțin atractive

Tinerii continuă să reprezinte o resursă importantă pe piața muncii din Republica Moldova, însă integrarea lor în câmpul muncii rămâne influențată de domeniile disponibile, nivelul de calificare și distribuția geografică a locurilor de muncă.

NATALIA RADVAN, șefa Centrului de Apel și Comunicare a Agenției Naționale pentru Ocupare a Forței de Muncă

,,Pe parcursul anului 2025, au fost înregistrați aproximativ 5.000 de tineri cu vârsta cuprinsă între 16 și 34 de ani, cei ce reprezintă circa 27% din totalul șomerilor înregistrați, dintre care 1.806 au fost plasați cu succes în câmpul muncii ceea ce constituie aproximativ 36% din totalul tinerilor înregistrați.”

Datele ANOFM arată că cele mai solicitate domenii sunt industria, unde se caută ingineri, operatori și asamblori, domeniul sănătății și asistenței sociale, cu medici și asistenți medicali, comerțul, cu vânzători și casieri, administrația publică, cu specialiști și consultanți, precum și învățământul, unde este nevoie de profesori și educatori.

Totodată, angajatorii pun un accent tot mai mare pe competențele angajaților, în special pe capacitatea de învățare continuă și adaptarea la schimbările rapide ale pieței muncii. Competențele digitale sunt din ce în ce mai solicitate, atât la nivel avansat, cât și la nivel de bază.

NATALIA RADVAN, șefa Centrului de Apel și Comunicare a Agenției Naționale pentru Ocupare a Forței de Muncă:

„Tinerii înregistrați la ANOFM beneficiază de un spectru larg de servicii și măsuri active de ocupare, inclusiv ghidare în carieră, cursuri de formare profesională pe bază de voucher gratuite, instruiri la locul de muncă și stagii profesionale cu bursă lunară.”

În plus, în 2025 a fost lansat Programul Național de Indemnizații Lunare pentru Tineri, prin care tinerii angajați pentru prima dată în industrii strategice pot beneficia de sprijin financiar neimpozabil timp de până la 15 luni. Potrivit datelor ANOFM, 55% dintre tinerii înregistrați sunt femei, 59% provin din mediul rural, iar 78% au studii gimnaziale sau liceale.

MARIANA ALERGUȘ-SOLOVIOV, șefa Direcției statistica forței de muncă BNS:

„Referitor la ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor cu vârsta de 15-34 de ani în anul 2025, cele mai solicitate domenii de activitate sunt comerțul și activitățile de cazare și alimentație publică. Acestea includ în special restaurantele, care concentrează aproximativ 23% din totalul tinerilor care activează în acest domeniu, urmate de agricultură și industrie, cu o pondere de circa 13% fiecare.”

La polul opus, cel mai scăzut interes al tinerilor se înregistrează în domeniile profesionale, științifice și tehnice, precum și în serviciile administrative și de suport, acestea fiind ocupate preponderent de persoane mai în vârstă. În ceea ce privește locurile vacante, la sfârșitul trimestrului IV 2025 au fost raportate aproximativ 31,9 mii de posturi disponibile, cele mai multe în administrația publică, sănătate și învățământ.

Etichete:#piața munc

Articole similare

Ion Ceban a semnat dispoziția de conectare la căldură a instituțiilor sociale
SOCIAL
•3 min citit

Ion Ceban a semnat dispoziția de conectare la căldură a instituțiilor sociale

Instituțiile sociale din municipiul Chișinău vor putea fi conectate la agentul termic. Primarul general, Ion Ceban, a anunțat că a semnat astăzi dispoziția privind furnizarea căldurii în școli, grădinițe, spitale și alte instituții sociale din capitală. ION CEBAN, primarul municipiului Chișinău: ,, Dragi chișinăuieni, astăzi am semnat o dispoziție de conectare la agentul termic, la […]

Trei persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon
SOCIAL
•3 min citit

Trei persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon

Trei persoane, cu vârste cuprinse între 66 și 74 de ani, au ajuns la spital după ce s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat de sobele de încălzit. Cazurile au fost înregistrate pe 18 octombrie, în două locuințe din satele Dezghingea, raionul Comrat, și Munteni, raionul Cimișlia. Potrivit IGSU, în ambele locuințe nu au […]

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură