AGRO TV Moldova
Live
METEO

Temperaturi de până la +25 de grade Celsius, prognozează meteorologii

•3 min citit•Redactor Sef

Primăvara autentică se resimte tot mai bine și în Moldova, unde, Serviciul Hidrometeorologic de Stat, promite maxime care vor urca chiar și până la +25 de grade Celsius.

Totodată, mai spun sinopticienii, marți, cerul se va menține parțial senin, periodic înnorat. Astfel, în primele ore ale dimineții, în zonele joase sau cele înalte, s-ar putea să apară ceața. Vântul va bate moderat.

În aceste condiții, în următoarele 24 de ore, maxima resimțită, la Nord, va ajunge până la +20 de grade, în Centrul Moldovei și în Capitală, temperatura aerului va atinge +23 de grade Celsius, iar în partea de Sud a țării se va situa în jurul valorii de +24 de grade.

Mai cald va fi și noaptea, când minima va oscila între +8 și +12 grade Celsius.

În zilele următoare însă, instabilitatea atmosferică va fi mai pronunțată, urmând a se caracteriza prin cer înnorat, respectiv precipitații de scurtă durată, care însă vor cădea pe mai tot teritoriul țării. Valorile termice, inițial, nu vor suferi careva schimbări. Vântul va bate moderat, cu posibile intensificări, mai zic meteorologii.

Articole similare

Cer variabil în toată țara
METEO
•2 min citit

Cer variabil în toată țara

Pentru ziua de 20 octombrie, meteorologii anunță cer noros, și ploi slabe la în nordul țării. Vântul va sufla slab. În nordul țării, temperaturile vor ajunge până la 15°C, iar valorile minime vor fi de 8°C. Vântul va sufla din direcția nord-vest, cu o viteză de până la 9 km/h. În zona centrală a țării, […]

Ploi slabe în toată țara
METEO
•2 min citit

Ploi slabe în toată țara

Pentru perioada 17-19 octombrie, meteorologii anunță ploi slabe și cer înnourat în toată țara. Vântul va sufla de la slab la moderat. În nordul țării, temperaturile vor ajunge până la 13°C, iar valorile minime vor fi de 5°C. Vântul va sufla din direcția nord-vest, cu o viteză de până la 18 km/h. În zona […]

Cer variabil în toată țara
METEO
•2 min citit

Cer variabil în toată țara

Pentru ziua de 16 octombrie, meteorologii anunță cer variabil în toată țara. Vântul va sufla moderat fără precipitații. În nordul țării, temperaturile vor ajunge până la 13°C, iar valorile minime vor fi de 4°C. Vântul va sufla din direcția nord-vest, cu o viteză de până la 18 km/h. În zona centrală a țării, temperaturile vor […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură