
Tehnologie inovatoare de cotare a materialul semincier cu argilă, de la GREENEDGE
Compania Greenedge, din Germania au început testările acestei noi tehnologii și pe meleagurile Moldovei. În colaborare cu fermieri interesați de obținerea rezultatelor înalte și, conferențiari cercetători de la Institutul de Fitotehnie „Porumbeni”, vor oferi fermierilor, soluții inovatoare pentru obținerea materialului semincier de calitate. Producerea semințelor drajate în argilă cu micro elemente, biostimulatori și celuloză, poate deveni virală printre rândurile fermierilor. Cu ajutorul acestei tehnologii, de cotare a materialului semincier în argilă, putem obține semănături și plante dezvoltate uniform pe perioada de vegetație.
Articole similare


Recomandări practice pentru o recoltă calitativă de castraveți și ardei gras
Sezonul legumelor proaspete este în plină desfășurare, iar agricultorii din întreaga țară muncesc din zori până-n seară pentru a obține o recoltă bogată și de calitate, potrivită pentru consumatori. În acest context, Iurie BEGAL, specialist principal în legumicultură al companiei „Vadalex-Agro”, împreună cu legumicultorii din satul Vărzărești, raionul Nisporeni, au oferit mai multe sfaturi practice […]

Lucrările în vița-de-vie în timpul înfloritului – Mituri și Recomandări
Perioada de înflorire a viței-de-vie reprezintă o etapă sensibilă ba chiar delicată în dezvoltarea plantei. Îngrijirea corespunzătoare în această fază joacă un rol important în obținerea unei recolte de calitate. Totuși, din teama de a efectua lucrări incorecte în plantație și de a compromite recolta, în rândul viticultorilor s-au răspândit diverse informații greșite, ajunse aproape […]






