AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Tarifele la gaz vor scădea în toamna acestui an

•4 min citit•Redactor Sef

Tarifele la gaz vor scădea în toamna acestui an și vor varia între 10 și 20 de lei. O spune ministrul Energiei, Victor Parlicov, în cadrul unei emisiuni de la realitatea, potrivit căruia în perioada de vară tariful se va menține ridicat întrucât este necesară acoperirea devierilor tarifare acumulate anterior.

Ministrul energiei spune că Republica Moldova nu și-a procurat deocamdată stocuri de gaz pentru iarna care vine, întrucât așteaptă ca prețurile pe piața internațională să mai scadă, notează IPN.

Ministrul Energiei spune că tariful actual la gaz este influențat, în mare parte, de devierile tarifare acumulate anterior. Potrivit oficialului, atunci când tariful la gaz era 4 lei s-au acumulat datorii pe care le achităm abia acum.

Victor Parlicov, ministrul Energiei: „Eu cred că, după estimările pe care le am de la ANRE, este vorba, da, mai aproape de toamnă. Posibil să fie puțin mai devreme. Dar va depinde mult nu doar de consumarea devierilor tarifare. Va deprinde de prețul cu care noi vom putea achiziționa gazul pentru stocurile din toamnă-iarnă. Nu grăbiți lucrurile. Toată lumea spunea să procurăm gazul de pe piața internațională, că, nu știu, s-a ieftinit. Deci, gazul cel pe care l-am cumpărat atunci putem să-l cumpărăm și acum”.

Parlicov a răspuns și la acuzațiile opoziției, care a declarat în repetate rânduri că prețul la gaz este menținut intenționat la un nivel ridicat, pentru a fi scăzut în preajma alegerilor locale.

Victor Parlicov, ministrul Energiei: „Este job-ul opoziției să critice guvernarea. Nu poți să critici opoziția pentru că ei își fac job-ul. Eu le dau un singur răspuns. Dacă ei consideră că este posibilitate să aducă gaz cu zece lei, eu împrumut 3250 de lei, pentru că atât costă licența pentru furnizarea gazelor în Republica Moldova pe 25 de ani. Îi împrumut eu și vreau să-l văd, să vândă măcar și cu cinci lei”

Ministrul spune că după ce vor fi acoperite toate devierile tarifare, iar Enegocom va procura gaz pentru a-și suplini stocurile pentru sezonul rece, vor exista premise de reducere a tarifului.

În prezent, consumatorii casnici achită un tarif de 29,27 lei pentru un metru cub de gaz.

Etichete:#preț#Gaz

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură