AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Sute de proiecte, implementate prin intermediul Programului ”Satul European”

•4 min citit•Redactor Sef
Sute de proiecte, implementate prin intermediul Programului ”Satul European”

Programul „Satul European”, implementat de Guvernul Republicii Moldova, a atins noul prag de 150 de proiecte implementate, cu o valoare totală de circa 243 de milioane de lei. Acestea au adus îmbunătățiri semnificative vieții de zi cu zi pentru aproximativ 180.000 de cetățeni din comunitățile rurale.

Despre lansarea programului național de dezvoltare locală „Satul European”, Maia Sandu a anunțat pe 21 martie 2022. Președinta declara că primăriile pot depune propuneri de proiecte pentru construcția sau modernizarea sistemelor cu apă și canalizare, pentru renovarea grădinițelor, școlilor, caselor de cultură și a altor obiecte de infrastructură locală.

Un exemplu elocvent al impactului Programului „Satul European” este satul Climăuții de Jos din raionul Șoldănești, unde cu suportul financiar de 5,5 milioane de lei a fost posibilă construirea a circa 6 kilometri de apeduct, asigurând astfel accesul la apă potabilă pentru comunitate. De asemenea, investiția de 1,3 milioane de lei în Băhrinești, din raionul Florești, a adus lumină pe străzile satului, prin construirea a 13 kilometri de rețele de iluminat public.

Cele mai multe proiecte finalizate, 42 la număr, vizează construcția/reabilitarea/renovarea clădirilor publice, iar prin implementarea a 33 de proiecte s-a instalat iluminatul public în localități. Alte 24 de localități sunt asigurate cu sisteme de alimentare cu apă, de epurarea a apei și de canalizare.

Totodată, proiectele implementate în cadrul programului au dus la modernizarea a 17 centre culturale, precum cel din satul Cucoara, raionul Cahul, unde copiii din ansamblurile folclorice și de dans au primit costume tradiționale noi și beneficiază de mijloace acustice moderne pentru a-și prezenta talentul pe scenă.

Pentru anul curent, programul Satul European finanțează în total 496 de proiecte în întreaga țară, cu o valoare totală a investițiilor de 1,8 miliarde de lei. Până în prezent, 1 miliard de lei a fost deja valorificat.

În plus, Guvernul Republicii Moldova a lansat programul Satul European Expres, care permite altor 399 de primării să implementeze proiecte de dezvoltare locală cu o valoare totală de aproximativ 172,3 milioane de lei până la sfârșitul acestui an. Această inițiativă adițională demonstrează eforturile constante de a spori investițiile în localități și de a oferi o viață mai confortabilă și prosperă în întreaga țară.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură