AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Sunt mici, dar aduc profit mare

•5 min citit•Furculiță Viorel

Erau mai tineri și voiau cât mai repede să facă bani. Așa că, în perioada studenției, au pornit o afacere de viitor.

Este povestea de succes a lui Victor Buzatu, din Dănceni, Ialoveni.

„A început demult, din 2014, atunci când eram studenți la master. Împreună cu doi colegi, am pornit afacerea, era un moment când ne-am regăsit la master cu mult timp liber și ne gândeam cu ce să ne ocupăm. A apărut această idee, după care a urmat o perioadă de analiză, două-trei săptămâni. Atunci eram mai tineri, ne doream cât mai repede să facem bani și aceasta era activitatea care ne promitea în cel mai scurt timp să ne întoarcem investițiile, respectiv, am decis să creștem prepelițe,” afirmă Victor Buzatu, antreprenor.

Au pornit afacerea în trei, însă, din anumite motive, doi au renunțat și a rămas doar Victor. La moment, este ajutat de familie, pentru a face față volumului de lucru.

„Atunci când noi am început, ele promiteau să-și întoarcă investiția în cel mai scurt timp, pentru că ele cresc relativ repede, în 45 de zile noi avem păsările mature pe care le putem sacrifica. Un alt avantaj este și spațiu mic pentru creșterea lor. Într-o încăpere de 40 m, se poate de crescut o mie de prepelițe, inclusiv loc pentru păsări mature și tineret.”

Carnea de prepeliță este printre cele mai apreciate în gastronomia internațională.

„Noi valorificăm din ele în primul rând carnea proaspătă și ouăle pentru consum. Sezonier vindem pasărea vie sau puii mici, de obicei primăvara persoanele care au gospodării pot crește și prepelițe, dar anul împrejur noi valorificăm carnea și ouăle lor.

Pentru a avea pui, ouăle de prepeliță trebuie să stea în incubator 16-17 zile. Prețul unui pui de câteva zile pornește de la cinci lei.

„Asta e zona unde noi creștem puii. Când ies din ou, trebuie să le asigurăm o temperatură de 38 de grade, cel puțin primele două-trei zile. În primele zile, ei necesită o temperatură asemănătoare cu cea care a fost în ou. Respectiv, noi trebuie să avem grijă de asta, fiindcă de la trei-patru grade ar putea să moară, sau chiar dacă rezistă, ar putea să influențeze asupra sănătății lor pe parcurs.”

Deși sunt de două ori mai mici, ouăle de prepeliță au o valoare nutrițională de patru ori mai mare decât cele de găină.

„Produsul acesta, pe care noi îl considerăm oușoarele de aur, recomandăm să fie consumate în stare crudă, așa poate să ne ofere toate calitățile pe care le posedă. Odată ce noi deja le preparăm, se pierde puțin din ceea ce au în interior.”

Creșterea prepelițelor este o afacere profitabilă, doar că trebuie planificată foarte bine, ca să nu fie surplus de marfă în anumite perioade ale anului.

„Da, în general este o afacere profitabilă, doar că pandemia ne-a afectat și pe noi foarte mult, pentru că activitatea noastră este una sezonieră. În primul rând, noi simțim posturile religioase. Atunci când e post, cererea la produsele noastre scade esențial, mai ales în Postul Mare și cel de Crăciun. Pe lângă asta, este o afacere care se bazează pe nunți și cumetrii, sezonul ceremoniilor,” menționează Victor Buzatu, antreprenor.

Carnea de prepeliță costă 130 de lei kilogramul. Iar dacă vă este poftă de salată „Caesar”, făcută acasă, un ou de prepeliță se vinde la un leu bucata.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură