AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

STOP sezonului de termoficare în Capitală

•3 min citit•Redactor Sef

Important pentru chișinăuieni. Începând cu luni, 27 martie, sezonul termic centralizat 2022 – 2023 se declară închis. Despre dispoziția respectivă, care a fost semnată de viceprimarul Irina Gutnic, a anunțat primarul general al Capitalei, Ion Ceban, în cadrul ședinței Primăriei Chișinău.

Ion Ceban, primarul general al Chișinăului: „Astăzi a fost semnată dispoziția de deconectare a agentului termic în municipiul Chișinău, începând cu 27 martie. Eu rog foarte mult toate regiile să fie informate și rugăm Termoelectrica să se conformeze chiar dacă nu este o instituție a Primăriei municipiului Chișinău. ”

Din cauza tarifelor exagerate, sezonul rece curent a fost unul foarte greu atât pentru oameni, cât și pentru autoritățile municipale, a reiterat primarul.

Ion Ceban, primarul general al Chișinăului: „Cu regret, oamenii au avut o povară enormă, achitând facturile pentru gaze și căldură, în special cei care sunt conectați cumva, într-o formulă sau alta, la sistemele de încălzire autonome. La fel, pentru municipiul Chișinău, pentru noi toți, este o povară foarte mare să achităm aceste 40% din facturi, la cei peste 20.000 de apartamente, bani din bugetul municipal.”

Dispoziția cu privire la închiderea sezonului termic centralizat a fost luată după ce mai multe zile la rând au fost înregistrate temperaturi pozitive. Consumatorii din municipiul Chișinău vor fi asigurați și în continuare cu apă caldă menajeră, livrată centralizat.

Sezonul de încălzire în Capitală a început pe 7 noiembrie 2022, căldura centralizată, ajungând, inițial, la instituțiile din domeniul social, spitalele municipale, grădinițe și școli.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură