AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

Sistem național pentru monitorizarea stocurilor de medicamente

•3 min citit•Redactor Sef
Sistem național pentru monitorizarea stocurilor de medicamente

Disponibilitatea medicamentelor va fi monitorizată printr-un sistem informațional național. Guvernul a aprobat Conceptul Sistemului informațional de monitorizare a stocurilor de medicamente, o platformă care va permite autorităților să identifice din timp riscurile de deficit și să intervină înainte ca pacienții să rămână fără tratamentele necesare.

Până acum, autoritățile nu dispuneau de o imagine completă și actualizată privind disponibilitatea medicamentelor. În multe situații, lipsa unor produse era constatată doar după sesizările venite din partea pacienților sau a instituțiilor medicale.

Potrivit Ministerului Sănătății, noul mecanism va permite identificarea rapidă a medicamentelor care riscă să ajungă la un nivel critic de stoc și va oferi posibilitatea unor intervenții înainte de apariția crizelor.

ALEXANDRU GASNAȘ, ministrul Sănătății: „Această hotărâre de Guvern este esențială pentru securitatea farmaceutică a țării. Instituțiile vor avea reguli unitare și responsabilități clare pentru toți participanții. Astfel, autoritățile vor ști ce medicamente sunt disponibile și unde trebuie să intervină pentru a preveni lipsurile. Prin acest proiect, trecem de la gestionarea crizelor după apariția lor la prevenirea acestora. Pacientul nu trebuie să fie primul care anunță statul că un medicament lipsește. Statul trebuie să identifice riscul și să intervină înainte ca lipsa să ajungă la pacient”

Platforma va genera automat alerte în cazul reducerii stocurilor unor medicamente importante, va crea rapoarte analitice și va oferi autorităților date actualizate pentru luarea deciziilor.

Sistemul va fi administrat de Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. Raportarea zilnică a stocurilor urmează să devină obligatorie după pregătirea infrastructurii tehnice, cel târziu până la sfârșitul anului 2026.

Articole similare

Aproape fiecare al treilea moldovean trăiește în sărăcie
ȘTIRI
•3 min citit

Aproape fiecare al treilea moldovean trăiește în sărăcie

Aproape fiecare al treilea locuitor al Republicii Moldova se confruntă cu sărăcia absolută, iar peste 22 la sută din populație este expusă riscului de sărăcie monetară. Datele au fost prezentate într-o analiză a expertului economic Veaceslav Ioniță, care atrage atenția asupra diferențelor dintre indicatorii utilizați în Republica Moldova și cei din Uniunea Europeană. Potrivit analizei […]

Cutremur în România
ȘTIRI
•3 min citit

Cutremur în România

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 pe Richter s-a produs astăzi, la prânz, în județul Vrancea din România. Seismul a fost resimțit la București, dar și în Republica Moldova și Ucraina. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului de peste Prut, seismul s-a produs la ora 11.52, la o adâncime de 124.1 kilometri. Deși […]

Maia Sandu și-a numit doi consilieri principali
ȘTIRI
•3 min citit

Maia Sandu și-a numit doi consilieri principali

Președinta Maia Sandu și-a numit doi consilieri principali. Stanislav Secrieru va fi responsabil de apărare și securitate națională, iar Olga Roșca de politică externă și afaceri europene. Decretele în acest sens au fost semnate de șefa statului la data de 16 octombrie. Stanislav Secrieru face parte din echipa prezidențială din septembrie 2023. Acesta este licențiat […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură