AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Și vântul provoacă pagube în agricultură / VIDEO

•4 min citit•Redactor Sef

Și vântul le provoacă pagube. Agricultorii din nordul Republicii Moldova se plâng că din cauza vântului puternic din aceste zile vor avea o roadă mai mică. Asta pentru că are loc procesul de eroziune, adică de degradare a solului, care îndepărtează treptat straturile de umiditate din cernoziom, relatează NordNews.

Gherasim Tofan din satul Bilicenii-Vechi, raionul Sîngerei deține aproape 700 de hectare de pământ pe care a plantat orz, rapiță și grâu. Agricultorul spune că acest fenomen al naturii este foarte periculos pentru culturile sale.

Gherasim Tofan, agricultor: ,,Acești nori de praf sunt mii de tone de strat fertil al pământului care trebuie să dea roadă. Asta nu e vorba de o tonă sau două, ci mii de tone. Dacă e să ne uităm acum, satul Bilicenii Vechi e acoperit tot de colb. Sîngerei, la fel.”

În ultimii ani, aceste fenomene devin tot mai nocive pentru agricultură, spune Gherasim Tofan. Anual, din cauza intemperiilor, roada sa scade cu aproape 30%.

Gherasim Tofan, agricultor: ,,Roada e afectată în primul rând de lipsa de umiditate, pe care vântul o scoate din pământ. Poate chiar nici temperaturile ridicate nu acționează atât de tare la evaporarea umidității, cât vântul. Pe an ce trece, posibilitatea de a avea roade mai mari scade. E pus în pericol prima fază de dezvoltare a plantelor. Trebuie să avem un covor frumos de plante, dar se vede că și acum totul e sub risc.”

Fermierul își dorește ca statul să investească mai mult în modernizarea agricultorii, astfel încât să prevină consecințele naturii asupra roadei.

Gherasim Tofan, agricultor: ,,Pe viitor ar trebui să fie careva programe de stat, anume în micșorarea influenței capacităților naturii asupra agriculturii. De altfel, noi degrabă în agricultură nu o să avem mare succes. Nu trebuie să ne gândim la ce o să mâncăm noi, dar la dezvoltare, dar dezvoltare fără agricultură în țara noastră agrară e imposibilă.”

Soluția este împădurirea, susțin specialiștii. Anume fâșiile forestiere pot servi drept scut puternic de apărare împotriva eroziunii solului. Totodată, o parte din vină o poartă chiar agricultorii, care comit greșeli în prelucrarea terenurilor.

Boris Boincean, directorul „Selecția”: ,,Fiecare deținător de teren trebuie să respecte un sistem de agricultură care să fie orientat, nu doar la mărirea nivelului de producție. Trebuie să creăm condiții ca să frânăm, să prevenim această eroziune. Ea se întâmplă din cauza greșelilor pe care le avem noi în agricultură. Arătura este o greșeală drastică în agronomie.”

Potrivit statisticilor pentru anul 2022, agricultorii au adus în depozite aproape 1,8 milioane de tone de cereale, cu aproape 50% mai puţin faţă de media ultimilor 5 ani.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură