AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Sezonul de vânătoare 2022-2023 vine cu noi reguli

•4 min citit•Redactor Sef

În cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale au fost operate unele modificări ce prevăd vânătoarea pe terenurile deschise. Potrivit documentului, continuă perioada de vânătoare inclusiv pe terenurile deschise în afara fondului forestier, la speciile de interes cinegetic, în limitele cotei de recoltare aprobate de sezonul de vânătoare 2022-2023 și conform perioadelor de vânătoare stabilite în anexa la Legea vânătorii și fondului cinegetic, scrie agroexpert.md.

Prin dispoziția respectivă s-a dispus interzicea tragerii și aflarea cu arma încărcată la o distanță mai mică de 5 km de la frontiera de stat cu Ucraina, la o distanță mai mică de 300 m de la periferia oricăror altor localități și la o distanță mai mică de 1 km de la unitățile militare, centrele de instruire ale Armatei Naționale și obiectivele strategice Aeroportul Internațional Chișinău, Aeroportul Internațional Mărculești, Aeroportul Internațional Bălți și Aeroportul Internațional Cahul, cu excepția vânatului vulpilor și șacalilor pentru care limita este de 1 km.

Potrivit prevederilor, în intervalul 1 iunie – 31 martie cota de recoltare a acestora este nelimitată.

Ministerul Mediului și Agenția „Moldsilva” urmează ca în colaborare cu Asociațiile de vânători și APL – urile să informeze cetățenii despre modificările operate. Poliția recomandă participanților la vânătoare să respecte cu strictețe regulile de comportament și de securitate în timpul aflării la vânătoare de port și folosire a armei în corespundere cu prevederile legii 130/2012 cu privire la „Regimul armelor și munițiilor cu destinație civilă”.

Dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova sunt obligatorii și executorii pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățenii și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură