AGRO TV Moldova
Live
ECONOMIE

Sergiu Gaibu: scumpirile vor continua în 2022

•3 min citit•Redactor Sef

Prognozele social-economice pentru următoarele luni nu sunt absolut deloc optimiste, iar acest lucru a fost recunoscut chiar de ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, care, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra”, de la N4 a mai spus că scumpirile vor continua în acest an, dar deja nu atât de mult ca în ultima vreme. Cert mai este și faptul că deja nimic nu se va mai ieftini, deci ne așteaptă vremuri grele, a mai precizat oficialul.

Sergiu Gaibu, ministrul Economiei: „Din păcate, inclusiv cu experții internaționali, dar și noi aici, pe intern, facem analiza, efectul creșterii de prețuri care s-a pornit la resursele energetice, acest val are un mecanism de transmisie încă nu s-a finalizat. În condițiile în care alte evenimente dramatice nu se vor întâmpla, eu bănuiesc că se vor realiza prognozele optimiste pe care le-a dat Banca Națională a Moldovei.”

În aceste condiții, potrivit lui Gaibu, cert este deja un singur lucru, ne așteaptă o stagnare economică.

Sergiu Gaibu, ministrul Economiei: „Acesta este anul cu cea mai mare incertitudine. Deci, din păcate, este o realitate obiectivă, incertitudinea este foarte înaltă, este foarte greu de făcut careva prognoze. Sunt foarte multe elemente necunoscute, având în vedere factorii care sunt cunoscuți, la moment actual, noi prognozăm o stagnare economică. Practic, creșteri economice nu vom avea anul acesta.”

Potrivit datelor oficiale, în acest an PIB-ul Moldovei se va ridica la 286,5 miliarde de lei și va crește cu doar 0,3%, comparativ cu 2021, anterior fiind prognozată o creştere de 4,2%.

Articole similare

Curs valutar: 16-18 septembrie 2026
ECONOMIE
•2 min citit

Curs valutar: 16-18 septembrie 2026

Banca Națională a Moldovei a publicat cotațiile oficiale ale monedelor pentru perioada de 16-18 octombrie 2026. Astfel, euro va fi cotat cu 20 lei și 9 bani. Dolarul american 17 lei și 92 de bani, cu 4 bani mai puțin. Hrivna ucraineană va fi de 39 de bani, iar leul românesc 3 lei și 76 […]

Carburanții se scumpesc
ECONOMIE
•2 min citit

Carburanții se scumpesc

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 15 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 95 de bani, cu 5 bani mai mult. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 2 […]

Curs valutar: 14 Octombrie 2026
ECONOMIE
•2 min citit

Curs valutar: 14 Octombrie 2026

Banca Națională a Moldovei a publicat cotațiile oficiale ale monedelor pentru data de 14 octombrie 2026. Astfel, euro va fi cotat cu 20 lei și 10 bani, cu 4 bani mai mult. Dolarul american 17 lei și 98 de bani, cu 8 bani mai mult. Hrivna ucraineană va fi de 39 de bani, iar leul […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură