AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Seceta lovește și țările Uniunii Europene

•3 min citit•Redactor Sef

Vremea călduroasă şi seceta prelungită au produs pagube importante în ţările UE. Acestea se confruntă cu recolte care se usucă, cu scăderea producţiei de energie şi cu secarea rezervelor de apă, în timp ce războiul din Ucraina determină o creştere a preţurilor la alimente şi energie, scrie mediafax.ro.

Aproape jumătate din teritoriul Uniunii Europene se află în prezent sub avertizare de secetă sau sub un nivel de „alertă” mai sever, ceea ce afectează agricultura, producţia de energie şi aprovizionarea cu apă, a confirmat Comisia Europeană, potrivit Sky News.

De la Franţa, în vest, şi până în România, în est, din Germania până în Grecia, o lipsă „extinsă şi persistentă” de precipitaţii, combinată cu valurile de căldură, au provocat o secetă care se agravează.

Noile date ale Observatorului European al Secetei (EDO) arată că aproximativ 45% din teritoriul blocului comunitar se află în condiţii de „avertizare”, pe două dintre cele trei categorii de secetă. De asemenea, 15% din teritoriu a trecut în cea mai severă stare de „alertă”, ceea ce înseamnă că plantele şi culturile sunt grav afectate.

Cifrele arată puţine îmbunătăţiri faţă de perioada precedentă de 10 zile, în care 46% din terenuri se aflau la nivelul de „avertizare”, cu solul uscat, şi 13% în teritoriul de „alertă”.

Previziunile de vreme uscată pentru multe ţări în lunile august şi septembrie „adaugă îngrijorare la situaţia deja foarte critică şi, dacă se confirmă, vor exacerba gravitatea secetei şi impactul asupra agriculturii, energiei şi aprovizionării cu apă”, a avertizat EDO în iulie.

Etichete:#UE#Secetă

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură