Ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii din municipiul Chișinău desfășoară 50 de percheziții într-un dosar privind deposedarea administrației publice locale Durlești de mai multe terenuri situate în intravilanul localității. Opt persoane au fost reținute pentru 72 de ore. Valoarea prejudiciului depășește 15 milioane de lei.
În cadrul dosarului sunt vizați primarul și viceprimarul localității, ingineri cadastrali, șeful adjunct al Serviciului cadastral teritorial Chișinău, consilieri locali, precum și beneficiari finali ai schemelor de înstrăinare a terenurilor, a precizat pentru AGRO TV Moldova ofițerul de presă de la Centrul Național Anticorupție, Ina Volosciuc.
INA VOLOSCIUC, ofițer de presă al CNA:
„Potrivit materialelor cauzei, bănuiții ar fi pus la punct o schemă complexă prin care au deposedat Primăria Durlești de terenuri intravilane. Aceștia ar fi falsificat extrase cadastrale și titluri de proprietate în lipsa unor documente justificative, facilitând astfel atribuirea ilegală a terenurilor. Ulterior, loturile ar fi cumpărate la un preț simbolic de 100 de mii de lei, apoi revândute unor beneficiari reali cu sume cuprinse între 38 de mii și 39 de mii de euro. Cumpărătorii finali erau adesea dezvoltatori imobiliari interesați de consolidarea terenurilor pentru proiecte de construcție masive”.
Până la această etapă, opt persoane au fost reținute pentru 72 de ore, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei, identificării tuturor persoanelor implicate și atragerii acestora la răspundere penală, conform legislației în vigoare. Urmărirea penală este în desfășurare.
Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Aproape fiecare al treilea locuitor al Republicii Moldova se confruntă cu sărăcia absolută, iar peste 22 la sută din populație este expusă riscului de sărăcie monetară. Datele au fost prezentate într-o analiză a expertului economic Veaceslav Ioniță, care atrage atenția asupra diferențelor dintre indicatorii utilizați în Republica Moldova și cei din Uniunea Europeană. Potrivit analizei […]
Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 pe Richter s-a produs astăzi, la prânz, în județul Vrancea din România. Seismul a fost resimțit la București, dar și în Republica Moldova și Ucraina. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului de peste Prut, seismul s-a produs la ora 11.52, la o adâncime de 124.1 kilometri. Deși […]
Președinta Maia Sandu și-a numit doi consilieri principali. Stanislav Secrieru va fi responsabil de apărare și securitate națională, iar Olga Roșca de politică externă și afaceri europene. Decretele în acest sens au fost semnate de șefa statului la data de 16 octombrie. Stanislav Secrieru face parte din echipa prezidențială din septembrie 2023. Acesta este licențiat […]