AGRO TV Moldova
Live
EXTERNE

Șase morți și sute de alunecări de teren din cauza intemperiilor din Europa / VIDEO

•4 min citit•Redactor Sef

Inundaţii record, sute de alunecări de teren şi şase decese au fost raportate în Europa Centrală, în timp ce lucrătorii din cadrul serviciilor pentru intervenţii de urgenţă se luptau cu vremea extremă în Slovenia, Austria şi Croaţia, transmite agerpres.ro.

Inundaţiile au fost descrise drept cel mai grav dezastru natural cu care s-a confruntat Slovenia de la obţinerea independenţei, în 1991. Estimând pagubele totale la peste 500 de milioane de euro, premierul Robert Golob a cerut ajutor de la Uniunea Europeană şi NATO.

Şase persoane au murit din cauza vremii extreme, potrivit autorităţilor slovene, printre victime numărându-se doi olandezi care au fost loviţi de fulger în timpul unei drumeţii.

Departamentele de pompieri din Slovenia au desfăşurat 57 de operaţiuni, mai ales în nordul ţării. Începând de vineri, ploaia neîncetată a provocat revărsarea râurilor Sava, Drava şi Mura, a relatat agenţia de presă STA. Inundaţiile şi alunecările de teren au provocat pagube enorme, cu sate evacuate şi şine de cale ferată scufundate în apă.

În sudul Austriei, luni exista în continuare un risc ridicat de alunecări de teren.

Provincia Carintia a raportat 80 de alunecări de teren de proporţii până duminică după-amiaza, cel puţin zece locuitori fiind evacuaţi, în timp ce provincia vecină Stiria a înregistrat până duminică dimineaţă 280 de alunecări de teren.

În Croaţia , autorităţile au înregistrat luni niveluri ridicate ale apei, fiind inundate drumuri, câmpuri şi localităţi, a relatat televiziunea croată HRT.

Starea de urgenţă a fost declarată în mai multe zone ale ţării.

Clădirile rezidenţiale au fost protejate de pagube semnificative după ce au fost utilizaţi saci cu nisip pe post de baraje improvizate. Însă, în toate cele trei ţări se aşteaptă o ameliorare a situaţiei pe măsură ce nivelul apei va scădea luni, conform autorităţilor.

Articole similare

Inundații puternice la Istanbul: doi morți, sute de persoane salvate
EXTERNE
•4 min citit

Inundații puternice la Istanbul: doi morți, sute de persoane salvate

Cel puțin două persoane au murit în urma ploilor torențiale care au provocat inundații puternice la Istanbul. Străzile și locuințele au fost inundate, mașinile au rămas blocate în apă, iar sute de oameni au fost salvați de echipele de intervenție. Autoritățile au suspendat cursurile în școli și au îndemnat populația să evite deplasările neesențiale. Ploile […]

Pelerinaj la moaștele Sfintei Parascheva
EXTERNE
•4 min citit

Pelerinaj la moaștele Sfintei Parascheva

Este sărbătoare mare și peste Prut. Aproape 200 de mii de pelerini au mers la Catedrala Mitropolitană din Iași pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Pelerinajul este o tradiție în preajma zilei în care este sărbătorită sfânta, considerată ocrotitoare a Moldovei. Presa română scrie că pelerinajul din acest an este cel mai […]

Hora moldovenească, pe zidul unui muzeu din Italia
EXTERNE
•3 min citit

Hora moldovenească, pe zidul unui muzeu din Italia

Cultura și tradițiile Republicii Moldova au ajuns pe zidurile unui muzeu în aer liber din Italia. O pictură murală dedicată horei moldovenești a fost inaugurată în localitatea Aielli, din regiunea Abruzzo. Lucrarea a fost realizată de artistul moldovean Radu Dumbrava și promovează identitatea culturală națională peste hotare. Potrivit Ambasadei Republicii Moldova în Italia, pictura a […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură