AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Resturile vegetale pot dăuna solului, dacă nu sunt gestionate corect

•4 min citit•Alexandru Leahu

Rămășițele vegetale în urma recoltării porumbului pot fi dăunătoare pentru sol, dacă nu sunt prelucrate corespunzător, susține doctorul în științe biologice, Gheorghe Jigău. Pentru ca acele resturi să se descompună, imediat după recoltare, este necesar de aplicat o anumită cantitate de azot.

Gheorghe Jigău, conferențiar universitar, doctor în științe biologice: „Indiferent care resturi vegetale sunt, este recomandat ca la fiecare tonă de resturi vegetale să se introducă de la șapte la zece kg de azot, substanță activă per hectar.”

Dacă sunt încorporate în sol fără aplicarea azotului și a unui produs biohumic, resturile vegetale reduc cantitatea de humus, fapt ce cauzează destructurarea solului.

Gheorghe Jigău, conferențiar universitar, doctor în științe biologice: „În cazul în care noi le încorporăm așa în sol cum le vedeți aici, ele nu vor aduce beneficii solului, din contra, vor intensifica procesele de mineralizare a humusului, pentru că ele, când nu au o sursă de azot accesibilă, îl acumulează pe cel din humus.”

După aplicarea azotului și a produsului biohumic, solul trebuie prelucrat cu grapa cu discuri grele, pentru ca rămășițele vegetale să fie încorporate la o adâncime de 14-16 cm în sol. Acest lucru va stimula procesul de descompunere a lor.

Gheorghe Jigău, conferențiar universitar, doctor în științe biologice: „În primăvară cum temperatura solului va depăși cinci grade Celsius vor demara procesele biologice și se începe descompunerea lor cu furnizarea nutriției în special a substanțelor organice, care vor contribui la dezvoltarea plantelor.”

În următorul an după recoltare, se recomandă ca celelalte resturi vegetale să fie încorporate în sol la o adâncime mai mare – de 20-22 cm.

Gheorghe Jigău, conferențiar universitar, doctor în științe biologice: „Aceasta este adâncimea până la care procesul de humificare decurge cel mai eficient. Dacă încorporăm mai adânc, în acest caz descompunerea lor nu mai decurge în condiții favorabile, cu formarea substanțelor toxice.”

Aceste lucrări contribuie la fertilitatea naturală a solului pe întreaga grosime a lui, iar în următorul an, productivitatea culturilor agricole va crește semnificativ.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură