AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Republica Moldova marchează 80 de ani de la foametea organizată din anii 1946-1947

•4 min citit•Redactor Sef
Republica Moldova marchează 80 de ani de la foametea organizată din anii 1946-1947

Republica Moldova marchează 80 de ani de la foametea organizată din anii 1946-1947, una dintre cele mai dureroase tragedii din istoria țării. Evenimente de comemorare sunt organizate în întreaga țară, iar la Mingir, în raionul Hâncești, autoritățile și localnicii au adus un omagiu victimelor prin slujbe religioase și ceremonii dedicate memoriei acestora.

În cadrul ceremoniei, au fost prezenți Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, ministrul Culturii, Cristian Jardan, precum și președintele Asociației Foștilor Deportați și Deținuți Politici, Alexandru Postica. Oficialii au vorbit despre importanța păstrării memoriei istorice a celor 200.000 de vieți pierdute în tragedie, menționând că la Mingir aproximativ 1.400 de oameni aproape jumătate din populația satului de atunci și-au pierdut viața.

MAIA SANDU, președinta Republicii Moldova:

„Cifre care ne îngrozesc și astăzi, dar care nu pot cuprinde pe deplin trauma prin care au trecut părinți și copii, tineri și bătrâni. Au suferit toate comunitățile țării noastre, fără deosebire, mai ales anume că Moldova a fost cea mai afectata din întreaga Uniune Sovietică”

Participanții au menționat că foametea a fost provocată de politicile regimului stalinist, fiind folosită ca instrument de control asupra populației.

Șefa statului a subliniat importanța păstrării memoriei istorice și a locurilor, iar în localitate să existe „Muzeul Foamete” .

MAIA SANDU, președinta Republicii Moldova:

„Un loc unde oamenii pot învăța, pot înțelege și pot simți ce s-a întâmplat. Pentru că această comunitate a dus povara acelor ani de suferință poate mai mult ca oricare alta”

Potrivit cercetărilor, impactul foametei a fost mult mai grav decât în alte regiuni, aproximativ 10 ori mai sever decât în Rusia și de 5 ori mai sever decât în Ucraina.

CRISTIAN JARDAN, ministrul Culturii:

„Aceste cifre demonstrează fără echivoc faptul că nu a fost vorba doar despre urmările unui an secetos, seceta în 1946, a agravat situația. Dar documentele arată și rolul deciziilor politice ca o formă de represiune. Nu a fost pentru prima dată secetă pământ, dar niciodată nu au murit oamenii în așa mod”

Pe parcursul lunii aprilie, în Republica Moldova au loc mai multe acțiuni comemorative dedicate comemorării victimelor foametei organizate din anii 1946–1947.

Articole similare

Ion Ceban a semnat dispoziția de conectare la căldură a instituțiilor sociale
SOCIAL
•3 min citit

Ion Ceban a semnat dispoziția de conectare la căldură a instituțiilor sociale

Instituțiile sociale din municipiul Chișinău vor putea fi conectate la agentul termic. Primarul general, Ion Ceban, a anunțat că a semnat astăzi dispoziția privind furnizarea căldurii în școli, grădinițe, spitale și alte instituții sociale din capitală. ION CEBAN, primarul municipiului Chișinău: ,, Dragi chișinăuieni, astăzi am semnat o dispoziție de conectare la agentul termic, la […]

Trei persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon
SOCIAL
•3 min citit

Trei persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon

Trei persoane, cu vârste cuprinse între 66 și 74 de ani, au ajuns la spital după ce s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat de sobele de încălzit. Cazurile au fost înregistrate pe 18 octombrie, în două locuințe din satele Dezghingea, raionul Comrat, și Munteni, raionul Cimișlia. Potrivit IGSU, în ambele locuințe nu au […]

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură