AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Reguli noi pentru transportarea mărfurilor în Kazahstan

•3 min citit•Ivanov Tatiana

Reguli noi de efectuare a transportului rutier de mărfuri din țări terțe pe teritoriul Republicii Kazahstan, au fost instituite prin metoda recuplării sau transbordării. Începând cu anul 2023, transportul mărfurilor este permis doar în baza a două autorizații în și din țară terță: a transportatorului inițial și celui următor, care va prelua marfa.

„În conformitate cu prevederile pct.48 din Regulile de aplicare a sistemului de autorizații pentru transportul rutier în Republica Kazahstan în trafic internațional, transportul mărfurilor, efectuat succesiv de mai mulți transportatori, din țară terță către teritoriul Republicii Kazahstan, cu recuplarea semiremorcii sau transbordarea mărfurilor pe teritoriul unei țări, care nu este punctul de plecare sau de destinație al mărfurilor, se efectuează cu condiția deținerii autorizației pentru transportul în și din țară terță, eliberată de autoritățile Republicii Kazahstan”, comunică autoritățile.

Așadar, la intrare pe teritoriul Uniunii Economice Euroasiatice, unde se va efectua recuplarea semiremorcii sau transbordarea mărfurilor, transportatorul inițial urmează să transmită partea detașabilă a autorizației în și din țară terță următorului operator de transport, care va prelua marfa pentru a fi transportată la destinație pe teritoriul Republicii Kazahstan.

În cazul lipsei autorizațiilor în și din țară terță, transportatorului care a preluat marfa i se emite o notificare, care presupune prezentarea autorizației la cel mai apropiat punct de control la intrare pe teritoriul Republicii Kazahstan.

Astfel, efectuarea transportului rutier internațional fără autorizație este sancționată cu amendă de aproximativ 1.300 de dolari pentru conducătorul auto și circa 3.300 de dolari pentru operatorul de transport. Totodată, nerespectarea prevederilor și abaterea de la traseul menționat în notificare se sancționează cu circa 670 de dolari.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură