AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Regim intensiv de control al frontierei de stat de sărbători

•4 min citit•Alexandru Leahu

La trecerea Frontierei de Stat a crescut fluxul de mașini, în special pe sensul de intrare în Republica Moldova. Potrivit registrului Poliției de Frontieră a, doar în ultimele cinci zile s-a atestat un flux de aproape 145 000 traversări, în creștere cu zece la sută față de primele cinci zile ale lunii curent. Cel mai solicitat punct de trecere este Leușeni, unde zilnic se înregistrează peste cinci mii de traversări.

Din cauza fluxului mare, începând cu data de 22 decembrie 2021 și până în data de 16 ianuarie 2022, Poliția de Frontieră instituie regim intensiv de control al Frontierei de Stat. Aceasta presupune implementarea unor măsuri concrete pe linia fluidizării traficului transfrontalier, menținerea ordinii și liniștii în zonă, dar și monitorizarea permanentă a situației operative.

Astfel, în punctele de trecere a frontierei de stat sunt implementate următoarele măsuri:

Măsuri de trecere a frontierei:

✔ ședințe de lucru cu angajații Serviciului Vamal, în vederea stabilirii unui mecanism eficient de lucru;

✔ întrevederi de frontieră cu autoritățile statelor limitrofe;

✔ folosirea la maxim a infrastructurii punctelor de trece a frontierei;

✔ asigurarea cu tehnică specială de control staționară și mobilă;

✔ aplicarea mijloacelor speciale și câinilor de serviciu în scopul contracarării migrației ilegale și altor infracțiuni la frontieră;

Iar în zona de frontieră sunt alte măsuri:

Măsuri de trecere a frontierei:

✔ sporirea securității subdiviziunilor de frontieră și fortificarea pazei acestora;

✔ cooperarea eficientă cu autoritățile partenere din zona de competență pentru a preveni orice situație de criză;

✔ formarea unor grupuri rezervă de angajați ai Poliției de Frontieră, special pregătiți să intervină operativ în cazul apariției situațiilor specifice și de criză.

✔ folosirea la maxim a dispozitivelor antrenate în intervenții la situații precare pe sectorul de responsabilitate.

Pentru a degaja circulația în cel mai solicitat punct de trecere a frontierei Leușeni, Poliția recomandă traversarea frontierei prin punctul de trecere Sculeni și Costești, care activează în regim normal.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură